Jucaria, de Florin Slapac

Pancarte, afişe, panouri tot mai numeroase, tot mai colorate, mai late, mai înţesate pîndesc trecătorii zoriţi să ajungă în dreptul unor clădiri foarte înalte, cu vîrfurile nicăieri, clădiri sticloase care fac umbră şi poate tocmai datorită umbrei, treziţi din toropeală, unii caută să le arate cu degetul şi să le vorbească de rău, cîntec magic menit să dărîme zidurile, potolit abia la trecerea în părţile mai însorite unde oraşul se deschide vast, rapid, zgomotos, pînă în zări, obligîndu-l pe Alexandru să urce şi să coboare scări întortocheate, să păşească pe alei suspendate, să facă slalom printre tuburi fluorescente şi zvelte megafoane care-şi revarsă fără încetare tonele de vorbe. Dincolo de stîlpii vorbitori Alexandru este nevoit să se ferească de flaşurile panourilor cu lumini intermitente, să se adăpostească, pentru că, brusc, plouă cu stropi reci, băşicaţi, sub lucioase bare de aluminiu care se ridică sacadat reglînd fluxul mijloacelor de transport lunguieţe, eliberînd accesul către anume puncte nodale, invizibile de la mare distanţă, să coboare în găvanele staţiilor subterane spre care alunecă pe benzi rulante indivizi ticsiţi, înregistraţi întruna de aparate electronice ale căror ecrane sînt vizitate în porţiunile aeriene de cifre înalte, grăbite, reflectorizante. Cu umerii aplecaţi sub apăsarea aerului potopit, Alexandru încearcă să se strecoare prin mulţimea pestriţă care ciuleşte urechile la unison cercetîndu-şi întruna ceasurile nou-nouţe. Luate de vîrtej şuvoaie întregi de grăbiţi se scurg privind înainte peste capete, mergînd astfel mereu pe vîrfuri, crispaţi, atenţi să ocolească locurile întunecoase, alţii însă, aparent mai obosiţi, mai delăsători, înţepenesc din loc în loc, blocînd trecerea, aşteptînd parcă resemnaţi să fie striviţi de şuvoi.
    Alexandru zăboveşte în dreptul unor unduioşi pereţi de sticlă, lăsîndu-şi gîndul să plece ca un păianjen foarte ţesător scuturat de briză, prins de atmosfera moleşitoare de acolo. După o vremelnică înmărmurire, se hotărăşte, îşi smulge făptura din braţele zăpăcite ale oraşului, intră. Privit, nu fără o undă de fascinaţie, prin geamul ud spectrul ei părea mult mai sinuos, mult mai firav, în bătaia unui vînt mistuitor care ondula tiptil în tenebrele coridoarelor înguste, vînt ademenitor sub mîngîierile căruia panourile ce o încadrează, cartoanele acelea graţioase şi semnificative, adevărate pledoarii pentru curăţenia Pămîntului, se lasă răstălmăcite anevoios de rătăciţii care înaintează ca şi el de la o poză la alta, lepădînd pe alocuri cîteva şoapte, zgîriind tăcerea care o aureolează, majoritatea par alungaţi înăuntru de mîzga supărătoare, pantalonii şi rochiile stropite cu noroi dau concreteţe zilei uşor mîloase, în care doar cei ce ştiu să se folosească de tertipul cu autograful se descurcă de minune, calcă mulţumiţi, tacticoşi, atotcunoscători, cu pălării de culoarea lunii, cu mişcări somnolente de arahnide care merg la sigur, cutreierînd întărîtaţi din treaptă în treaptă holurile diferite ca nivel, vorbind din profil, din colţul gurii, peste umăr, atenţi la freamătul fustelor electrizate, dezlegînd probleme sudate în carapacea memoriei, gata să sară de la pericolul unei erori cromozomiale la neguroase accidente chimice, de la interesanta bombă cu cobalt la praful de cărbune, alţii, mult mai ponosiţi de umezeală, se ţin la o parte, holbîndu-se de pe margine cu sfială, cu grijă să nu păteze covorul molicios, pîndind o poziţie mai bună, joacă de copii ţintuiţi în jurul unui foc de tabără, pentru că ea radiază lumină, căldură, vraja unei ocrotiri mătăsoase, aici nu plouă, copii, aici e bine, parcă spune, cu obrajii supţi şi palizi, cu ţigara între degetele lungi, subţiri, cu o denivelare fermecătoare a liniei nasului, cam pe la mijloc, cu o dîră fină de rimel pe gene, cu părul văluros, parcă abia scos dintr-un rîu, nimeni nu îndrăzneşte să se desprindă de roiul din preajmă, toţi, sleiţi, în ciuda prestanţei, în ciuda greţoaselor convenţii, se lasă progresiv cuprinşi în mrejele ochilor ei adînci care se potrivesc atît de bine cu rochia vaporoasă, complicată, cu atît mai seducătoare cu cît albul ţigării uşor strînse între degetele presărate cu inele subţiri transmite un ceva în plus, un semnal de alarmă celor ce ar vrea să o cunoască, fumează ca un şarpe, fumul se strecoară discret prin spatele paravanelor, cineva chiar izbucneşte, uite-l, uite-l, chiar despre asta vorbeam, încercînd să-l prindă în pumni, ştiind prea bine că abia ieşise din ea, şi să-l arate tuturor, priviţi inamicul în nuditatea lui scîrnavă, el oftică după-amiezele pensionarilor, adulmecaţi, identificaţi, denunţaţi formulele chimice ale compoziţiei sale otrăvitoare, nu vă sfiiţi să ne elucidaţi, domnişoară savant, împărtăşiţi-ne gingaşa dumneavoastră părere, şi se dau mai în faţă, apropiindu-se de ea, uitîndu-şi însoţitoarea amorţită, tîrîtă la expoziţie în virtutea inerţiei, coafură cicero şi o tartină cu şuncă, ochi melancolici, pizmaşi, glas mursecat, teamă de a nu-şi păta bluza ornată cu etichetă de piele, sughiţuri dosite în căuşul palmelor umede, cîte un amănunt în plus, deh, expoziţia, care parcă stagnase, se urneşte, este pe cale de a-şi atinge scopul de a trezi, trezirea totuşi se mai lasă aşteptată, dovadă că ici-colo, tineri adăpostiţi în fulgarine mlăştinoase, neraşi, auzi! mînaţi de ploaie, cu biletul în mînă la vedere, neatenţi, îşi suflă nasul cu putere, gata să o împresoare, şi Alexandru, neştiind cum să facă mai bine, apa murdară scursă pe parchet îi atrage mereu atenţia obligîndu-l să piardă secunde preţioase în căutarea unei poziţii convenabile, ascultă ciulit cum îi îndeamnă să mediteze, pentru că în ei, fără îndoială, se ascunde speranţa cea mare, evocă într-o scurtă conferinţă ad-hoc exemple concrete, capabile să adauge mugurii cîtorva ştiinţe tinere unor vechi speculaţii, majoritatea, chiar şi sub influenţa vremii nefavorabile, ar trebui să se intereseze mai îndeaproape de nivelul poluării apelor, de concentraţia D.D.T.-ului în iaurtul de oaie, a stronţiului în laptele de mamă, cît Alexandru se retrage spre vitrina mîzgălită de stropi lacriformi, miasmatici, lipa-lip, un cîine smîrcos adulmecă vigilenţa portarului sau poate concentraţia de benzipiren din aer, panourile dau cifre edificatoare şi în acest sens, printre convingătoarele, dezgustătoarele poze, javra cînd se face nevăzută, cînd se lipeşte de el, deşi Alexandru îşi schimbă locul sub presiunea, amploarea, viteza grupului de vizitatori proaspăt sosiţi cu bătrîna ghidă cu steguleţ în frunte, ascultînd frînturi din ciripitul cîtorva elevi eminenţi, rătăcind în pădurea integralelor strălucit aplicate la calculul efectului oncogen, ea, înclinîndu-se uşor tocmai expune cu dezinvoltură proiectul celor 33 ori 33 feluri de lumini care urmează să se aprindă în aşa fel încît modelul, odată alcătuit şi expus, să nu se repete decît în cel de-al 34-lea an al expoziţiei itinerante, ei, ce spuneţi, cu asemenea reclamă, se grăbeşte auditoriul să aplaude, spargem gheaţa, şi pe urmă, stimată domnişoară, intervin cunoscătorii cu glas bine adaptat, avantajele holografiei nu trebuie neglijate, se pot prezenta monstre de cancer ca pe viu, 3D, Dennis Gabor vivat, numeroase exemple cu efectele reziduurilor radioactive, avantajele laserului ca pură sursă de lumină ale cărei valuri urmează să ia ochii eventualilor vizitatori nepăsători devin tot mai evidente, răscolindu-l şi pe Alexandru, înflăcărîndu-i imaginaţia sărăcită, îşi ia zborul vrînd-nevrînd, emoţionat, cu tîmplele zvîcnind în rezonanţă cu tempoul unei metropole, ritmul unei străzi, vibraţiile unei voci, debarasat de prejudecăţi îi smulge imaginea, monstră de hologramă în trei minunate dimensiuni zvîrlind-o departe, la munte, pe zăpadă, lîngă un călăreţ pufnind pe calul gras pufnind şi el, mesageri cuminţi ai naturii medicatrix care ştie ce face, toate sînt legate de toate, totul se transformă în ceva, nimic nu se capătă pe degeaba, spune ea vizitatorilor, cu pletele răsfirate de curentul stîrnit de molatica dechidere a uşilor, cu mîinile învineţite, ca şi cum depărtările cu aer tare în care el îi tăinuise făptura hologramată ar fi inspirat-o, sugerînd cine ştie cum puncte preţioase în vederea rezolvării crizei, desigur criza vieţuirii liniştite, lipită bine pe panouri, ce tocmai zugrăveşte un zîmbet fin şi semnificativ în colţul buzelor unui vizitator pe care cafeaua răcită pe masa cu rotile îl trage de nas, îndemnîndu-l la speculaţii, mutagenă şi rea, ha-aha, găsit-am un erzaţ la toate, cîteva bancnote fîşîind de la cineva către altcineva atrag atenţia cîinelui pripăşit la adăpost, ea întoarce capul şi, trecînd prin lucruri cu privirea, mînioasă pe glumeţul neavizat, se oglindeşte o clipă în ploaia nămoloasă, rîncedă, care nu vrea să se oprească, se îndepărtează de zona încordată a tăcerii la o silabă distanţă, pentru că Alexandru este gata-gata să-i spună ceva, o clipă doar, şi grupul cunoscătorilor îl înghite, iese de-a-ndăratelea afară şi dă o fugă peste zebră, peste drum, să bea ceva cald, în picioare, să-şi dezgheţe nodul din gît, să se simtă şi mai singur şi mai adînc atras de ea, cu ceaşca între degete pîndeşte epuizarea pînzei de apă, din neatenţie pătează melamina cocoţată-ntr-un picior, masa plasată strategic la nivelul unor afişe ameţitoare, prinse acolo cu avizul Armatei Aerului, înfrumuseţate cu roiul Praesepelor expresiv pozat, înghiţit lent de vapori fierbinţi azvîrliţi prin uşa întredeschisă, monoxid de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot, tetraetil-plumb, uşă de plexiglas transparent, bună de iscodit silueta preferată în căutarea limbajului potrivit pentru abordarea de-a dreptul, iar cînd se întoarce deja ciorchinii vizitatorilor dau frîu liber întrebărilor impuse de teama ridicolului, a neînţelegerii graficelor, schemelor, organigramelor, ea explică răbdătoare, absorbindu-l încet în mişcarea buzelor subliniate de culoarea aceea de nedefinit, tinerii cu fulgarine, ca şi ploaia uitînd să mai plece, solicită în şoaptă lămuriri suplimentare despre simpatica, interesanta şi promiţătoarea organizatoare a expoziţiei, despre ciorapii ei negri, cum aşa, ţine doliu oare? oare ţine? Alexandru îşi cîntăreşte îndrăzneala, un pas la stînga, nostalgia unei supe fierbinţi poate i-ar da afară îndepărtîndu-i definitiv, îşi zice înaintînd brusc, dar calcă bietul căţel, se trezeşte muşcat de picior, e drept, schelălăitul acela înseamnă o speranţă în plus că o să-l zărească, ea, fiinţa statuară domnind peste egoismul originar al materiei evocă sarea vieţii, învelişul cît o unghie al Pămîntului, fragila atmosferă, tehnicile de modificare a mediului, urmările folosirii defoliantelor, ierbicidelor, să restituim naturii ce i-am împrumutat, spune, cît Alexandru se retrage spre vitrina descompusă de ploaie, reuşind din mers să-i puncteze printre capetele unduitoare ochii, oare nu asta înseamnă dragostea? să recunoşti din mulţime tocmai pe cine, căţelul latră tăind explicaţiile referitoare la posibilitatea unei catastrofe de proporţii, la iarba pe cale de a se sufoca în atmosfera prăfuită, saturată, afumată respingător, la iminenţa unei perioade glaciare, modificarea constantei temperaturii planetei, asaltul asupra ecosistemului, înţelegeţi, continuă ea să sublinieze un gest, o linie, un desen, un plan, stîrnind cei cîţiva stingheri cunoscători cu pălăriile vlăguite, gata să se scufunde într-o moleşitoare junglă lingvistică, dar portarul îşi prevesteşte apropierea bocănind sever, lovind cu îndemînare de la distanţă căţelul cu bastonul, culoarele se cutremură sub scheunături, veritabile săgeţi bine ţintite, sub imboldul cărora Alexandru deschide gura încercînd să-i vorbească, în ciuda importanţei panourilor, în ciuda puterii ei de a traversa totul cu privirea, prea tîrziu însă pentru amîndoi, pentru că cei trei-patru paşi - e ora închiderii! - au fost calculaţi cu precizie în aşa fel încît drumurile lor să nu se întretaie.
    Afară, mulţi se îngrămădesc pe trotuar subliniind cu degetul pasaje de o şchioapă în ziare grele, relatări ale unor misterioase, dar semnificative întîmplări dincolo de care se pot ghici indicii ale unor meşteşugite manevre de culise care, dacă ar fi să fie efectuate pînă la capăt, ar trezi diplomaţi din amorţeală, ar scoate în afara legii mijloace de distrugere superflue şi ar face prăpăd printre militari de carieră, repede, nu puţine foi îşi iau zborul, fîlfîie la intervale distincte, eclipsînd bitumul impregnat cu mirositoare substanţe, poate chiar cu deodorantul cu acţiune prelungită Unu, indicat celor ce vor să trăiască de unu unu virgulă zero unu ori mai repede, pe la colţuri cîte o cuşcă, unde posomorîte perechi de papagali sau maimuţe urlătoare sînt expuse în schimbul unor monede spre studiu şi luare la cunoştinţă, se hîţînă susţinută de braţe mecanice şi de pătrunzătoare fluierături slobozite de la distanţă, din spatele grupurilor de poliţişti care se încrucişează, nu fără clinchet, cu cele ale unor purtători de pancarte însemnate cu cap de mort şi oase încrucişate sub impresia cărora Alexandru pătrunde într-un cartier mai silenţios, umbrit cu eleganţă de platani sintetici ce străjuiesc înalte porţi prevăzute cu celule fotoelectrice şi tăbliţe de avertizare, cartier la capătul căruia becuri colorate pulsează ademenitor slobozind unu unu zero reţete ale fericirii, ritmul nu încetează să crească obligînd pulpele subţiri ale vrăjiţilor trecători la eforturi, la mişcări sacadate pe care aparatele de măsură şi control le înregistrează cu hărnicie cîţiva porumbei pătaţi cu motorină orbecăie după bilele de rulmenţi împrăştiate în urma camioanelor marca Zero constrînse să ruleze încet din cauza încărcăturii explozive, dar nevoite să depăşească totuşi mijloacele de transport încetinite de distractivele întîmplări de pe marginea drumului, unde tineri cu priviri introspective se atacă unii pe alţii pe la spate sau încearcă să-şi vîndă elixire, afrodisiace, pastile întăritoare ori cîte un melanj detonator cu efect trăznet de mare eficacitate în situaţii limită, huba-şuba-du, îmbie megafoanele, vă convine sau nu, bu-ru-bu-bu, ne împărţim în patru pentru a dubla plăcerea dumneavoastră, frumoşilor, frumoaselor, gingaşelor, încîntătorilor, fermecătoarelor, desăvîrşiţilor, maiestoaselor, distinşilor, graţioaselor, seducătorilor, măştile noastre fără asemănare vă aşteaptă, obiecte ideale pentru alarme chimice de gradul zero zero zero dar şi în răstimp Alexandru adunînd cu podul palmei transpiraţia bulbiformă care, amestecată cu fumul staţionar, îi mîzgălise faţa, îşi verifică la fiecare traversare văzul, auzul, urmărind cu dificultate trecătorii urmăriţi de poliţişti special echipaţi în acest scop, trecători nemulţumiţi care denunţă în gura mare, cu lux de amănunte, efectele unui neguros conflict nuclear generalizat, cei ce alunecă pe lîngă ei şi-i arată cu degetul urcă iute scările, nu puţini cu spatele, în zig-zag, străduindu-se mereu să deruteze, să-şi piardă urma, reuşind adeseori să se strecoare dincolo de patrulele cu pas cadenţat, cu subtil cornet stereofonic transmiţător de ordine secrete înfipt în afundul urechilor. Dantelăriile spongioase ale panourilor fîşîite, scările largi, umblătoare, hîrşîie, benzile neodihnite zornăie colectînd deşeuri care în drum spre gaura generoasă ce aşteaptă să le înghită bolborosesc vulcanic, aspiratoarele duduie de-o parte şi de alta sufocate de undele de fum adus de vînt din alte cartiere răzleţite în susul unor străzi interminabile parcă pline cu pitici şi cocoşaţi pe negîndite Alexandru se trezeşte condus în spatele unor faţade false unde cîte un trecător istovit este viguros invitat să ia loc într-unul din vagonetele electrice etichetate cum nu se poate mai odihnitor, care duc spre centre de aerisire, yoga pe drum, rămîneţi juni, rămîneţi supli prin telefon sfaturi de neînlocuit, sunaţi zilnic la zero zero zero zero, nici un surmenat fără psihologul său! După ce apasă pe butonul de rigoare, poliţiştii se dau la o parte jimbaţi, aranjîndu-şi cu un gest rutinat mitraliera bondoacă în dreptul burţii supte, trăgîndu-şi vîrful caschetei peste nas, scîrţîind din cizmele bine întreţinute, rîgîind în ceafa ofilită a celor din cărucioare. Nimerind într-unul prin împingere Alexandru se trezeşte ghidat la celălalt capăt al drumului prin grădini aseptice, prin solarii fără raze dăunătoare minţii, prin săli înzestrate cu ecrane comandate de la distanţă, pline cu imagini sugestive, desfătătoare, în virtutea cărora simţurile pot lua cîte o pauză, cînd unele, cînd altele. O boare, fluturînd afişe, aduce bucuria unui strănut sănătos în pieptul scofîlcit al pacienţilor care pîndesc ceva, mocnind fiecare sub imperiul aceleiaşi dorinţe, greu de aflat care este acea dorinţă însă, foarte greu, o paloare uniformizată pecetluieşte progresiv secretul. Fire oţelite zbîrnîie în apropiere sub efectul paletelor unor ventilatoare în aşa fel reglate încît să nu ridice scufiile de pe cap şi să nu anime ochii. Sub adiere, unii discută despre o anume boală foarte la modă, nu prea grea, dar deosebit de sîcîitoare, boală prin care se disting pacienţii recent întorşi din misiuni de peste mări, dobîndită prin expunere îndelungată la fîsîitul minirachetelor portabile, unii începuseră să audă cîte o ţiuitură, un fel de ecou al unui jet scăpat prin fisura unei conducte de gaze sub presiune, scobitul într-o ureche nu le-a ajutat mare lucru, au încercat desigur cu spray dezinfectant, degeaba însă, ţiuitura n-a vrut să plece din urechi, împiedicîndu-i să ştie ce-i cu ei ziua, să doarmă noaptea, să se gîndească sau să se iubească, unii au căutat de mai multe ori să se sinucidă, dar asta cerea o pregătire prealabilă şi ei nu se puteau concentra, oricum medicina nu stă pe loc, nu-i aşa? ce credeţi? Băncile înguste fiind ocupate, Alexandru se aşază pe şaua unei biciclete ergometrice făurite dintr-o ingenioasă combinaţie de bare, lanţuri şi contragreutăţi, îşi întinde picioarele căutînd un punct de sprijin, la o adică începe să pedaleze în virtutea inerţiei trăgînd cu coada ochiului către halatele imaculate, tărgile, paturile cu roţi mute, micro-instrumentele nichelate, sălile pregătite pentru laborioase operaţii, într-o doară înregistrînd şoaptele din jur, zumzetul megafoanelor, branşaţi şi respiraţi! zero-punct-zero să nu lipsească din trusa intimă a nimănui, aveţi curajul să spuneţi adio iritabilităţii, oboselii, vulnerabilităţii, cităm un doctor doctorant, client de-al nostru: cînd am cumpărat un aparat zero-punct-zero am renunţat la somnifere, am întinerit, mi-a trecut tremuriciul, am lecuit mai mulţi suferinzi, urmaţi-mi exemplul şi cît mai e vreme branşaţi şi respiraţi! Pacienţii ridică din umeri şi se întorc la ale lor, iepuroi bătrîni şi albi, sorbind cu înghiţituri prelungi lichidul căpătat dintr-un aparat greoi, dar silenţios, în schimbul unor monede uşoare, vorbind cu glasuri scăzute, amestecate cu tîrşîitul unor papuci îndepărtaţi. Pe nesimţite culoarul se umple cu soldăţei de plumb. Alexandru ciuleşte urechile derutate de inflexiunile schimbătoare ale vocii metalice care se revarsă constant din megafoane, lăudînd întruna cînd un nou submarin vînător de submarine vînătoare de submarine, cînd un nou sistem de rachete contra rachetelor antirachetă... Alexandru pedalează din ce în ce mai repede, vocea glăsuieşte din ce în ce mai aprins, faptul că pacienţii în vîrstă, terminînd de băut lichidul fierbinte, trag cu urechea, pare să o impulsioneze, ecoul ei, bubuind pe coridor, reuşeşte să desprindă un afiş care aterizează lîngă bicicleta fără roţi: cumpăraţi-vă din vreme un abonament pentru un loc într-unul din adăposturile noastre antiatomice absolut sigure, protejate ştiinţific inclusiv împotriva... Alexandru frînează brusc, coboară şi împinge afişul sub o banchetă, cu o răsucire de călcîi, nimeni nu pare să-l bage în seamă, cuvintele cutreieră coridorul tubular, care le imprimă ecouri înfundate, evocînd insistent zîzania latentă a dozelor letale, pînă ce fără veste se trezesc supte de gura megafoanelor bucuroase să le molfăie încă o dată ca pe o gumă de mestecat. Un fel de doctori cu alură severă, cu priviri oţelite, înghiontesc soldăţeii de plumb spre un alt culoar, în timp ce Alexandru pipăindu-şi ochelarii aburiţi porneşte în direcţia opusă.
    O ia tot înainte atras ca de un magnet neiertător, mirobolant. Nu se opreşte şi nu întoarce capul decît printre dunele de nisip ce despart oraşul de restul lumii. Zgomote nedesluşite, tot mai persistente, îl ajung din urmă. Parcă, furioase, valurile unui ocean legănat de nostalgia potopului se sparg, toate deodată. Alexandru se lasă în voia lor. Într-un colţ al peisajului, soarele, cît o fi fost el de vioi atunci cînd se născuse, arată şi mai şi. De departe clădirile par abandonate în imensitatea indiferentă a universului, par învăluite în flăcări ce tind să astupe spaţiul comprimat de norii cu forme de ciuperci. Imagine în descompunere, tremurătoare. Personajul este luat în primire de unduirile aerului încins care îi dezagregă trăsăturile ca şi cum le-ar haşura progresiv cu cerneală simpatică.