Capitolul 5
Din trăsăturile Eului infantil
Informaţile din acest capitol sunt printre cele mai importante
expuse în această carte şi reprezintă o
încercare de organizare a
unor experienţe profesionale personale directe şi indirecte
care s-au derulat de-a lungul a zece ani de zile.
Acestea nu presupun să înţelegi destinul, libertatea
ori conştientizarea zonelor ascunse ale inconştientului, ci
te învaţă care sunt reacţiile, atitudinile şi
comportamentele economice ale unui tip de personalitate pe care îl
întâlneşti destul de des în societate, dar nu
ştii să îl identifici şi cazi în capcana
comună a implicării şi relaţilor afective. În
continuare mă voi referi la tipul de personalitate care este
reprezentat de oamenii la care dezvoltarea Eului nu a depăşit
nivelul infantil.
Probabil
deja te întrebi: ce înseamnă o personalitate cu un
Eu infantil? Cum identifici un Eu infantil? Şi de ce să
practic faţă de aceşti oameni o atitudine rezervată
şi nu o sănătoasă implicare? Explicarea cauzelor
profunde care duc la
blocarea evoluţiei Eului si cantonarea lui in etapa infantilă
nu o voi face in paginile care urmează; acest demers poate fi
realizat daca vei citi cărţile teoretice de specialitate
universitare sau scrise de practicieni. În acest sens recomand
lucrările scrise de Speranţa Farca, Mielu Zlate, Vasile
Dem. Zamfirescu, Sigmung Freud, CG Jung, Margaret Mahler, Otto
Kernberg, Heinz Kohut, Stanislav Grof si alti pionieri ai
psihologiei Eului.
Eurile
infantile sunt personalităţi complexe şi o cunoaştere
sistematică a cauzelor profunde care generează aceasta
retardare în evoluţia individului nu este posibilă
fără apelul la psihanaliză şi experienţa
clinică, dar pentru identificarea lor este suficient să
cunoşti câteva din comportamentele posibile. Manifestările
explicate în aceste capitol nu trebuie considerate ca fiind
complete şi reale pentru orice individ cu Eu infantil. Sunt de
fapt manifestări potenţiale şi selective pe care
Eurile infantile le pot exprima, într-o măsură mai
mare sau mai mică şi la nivele de intensitate diferită.
De asemenea, nu orice persoana la care se sesizează un
comportament ca cele descrise în acest capitol trebuie
etichetată ca având un Eu infantil. Pentru o corectă
identificare a unui Eu infantil este nevoie de timp şi de o
înţelegere de asamblu a personalităţii şi
comportamentelor unui om. Dacă un specialist poate identifica un
Eu infantil în doar câteva minute, pentru cititorul
nefamiliarizat cu tipologiile psihologiei recomand un minim de 6 luni
de observare şi analiză înainte de a aprecia un om că
are un Eu infantil. Şi chiar şi atunci, cu toată
rezerva, nu trebuie să aibă loc etichetări dure şi
izolări sociale, ci o adecvare a propriului comportament astfel
încât relaţionarea cu Eul infantil să se
desfaşoare în parametrii normalului. După ce vei citi
acest capitol vei şti mai multe despre un Eu infantil, dar şi
modalităţile în care acesta poate fi abordat, pentru
a evita panoplia de aspecte negative pe care un Eu infantil le
poate genera.
În
cadrul acestui capitol voi aborda tematica Eului infantil din punctul
de vedere al segmentării vieţii unui om obişnuit:
caracteristici şi comportamente generale, comportamentul în
familie, societate, la începutul carierei şi pe drumul
spre poziţia de leader, în topul ierarhiei, victima
complexului puterii şi rolul său din punct de vedere al
Sistemului. Rubrici separate vor fi dedicate identificării Eului
infantil după expresia faciala şi modurilor optime de
relaţionare cu acesta.
Lista
trăsăturilor
comportamentale explicate mai jos este pe departe de a fi completa.
Multe alte informaţii esenţiale despre Eul infantil nu se
regăsesc aici şi în special cele privitoare la
comportamentul acestuia în mediul economic. Din păcate
pentru cei implicaţi în mediul de afaceri şi care
intră în contact cu un Eu infantil, informaţiile şi
descrierile psihologilor autohtoni se concentrează la analiza şi
descrierea acestuia în mediul familial şi social.
Psihologii şi specialiştii în resurse umane, cei care
luptă în tranşeele vieţii economice, ar putea
avea un cuvânt de spus în această privinţă.
Se cunosc foarte bine care sunt modurile de reacţie şi
comportament ale Eului infantil în diversele sale etape de
viaţă şi efectele acţiunilor sale asupra celor
din jur. Nu se acordă încă suficientă atenţie
asupra comportamentului economic al Eului infantil, în drumul
său imperturbabil spre putere. Cei care acţionează în
domeniul economic nu cunosc cum se comporta un Eu infantil aflat pe
treptele inferioare ale unei organizaţii economice, care este
stilul lui de abordare în tentativa de ocupare a poziţiilor
superioare şi ce decizii manageriale poate lua un Eu infantil.
Cum poate evolua o entitate economica condusa de un Eu infantil? Care
sunt şansele de supravieţuire şi progres a unei
organizaţii conduse de un Eu infantil? Care sunt oamenii care
vor fi apreciaţi de Eul infantil şi câtă putere
au cei din eşalonul doi de conducere în firma acestuia?
Care sunt şansele de promovare şi continuitate pentru
ceilalţi angajaţi, alţii decât cei agreaţi
de Eul infantil? Ce înseamnă puterea pentru un Eu
infantil? La aceste întrebări şi la multe altele
privind rolul Eului infantil într-o structură economică
am încercat să răspund în principal în
paginile acestui capitol, care trebuie considerat doar un început
de drum, în tentativa de a aduce la lumină condiţionări
psihice care pot limita sau bloca eficienţa unei activităţi
economice.
Introducere
în analiza Eului infantil
1.
O caracteristica esenţială
a multor Euri infantile este că sunt egocentrici: sunt persoane
care se percep pe sine ca fiind centrul lumii. Totul începe şi
se sfârşeşte cu ei. Această percepţie şi
interpretare subiectivă a vieţii este sursa unor
convingeri, tendinţe şi reacţii aparent disparate, dar
care puse cap la cap îţi pot permite să înţelegi
fragmente din realitatea vieţii lor, să-i identifici din
timp şi să adopţi atitudinea potrivită, după
caz. Consecinţa acestui mod subiectiv de a percepe realitatea
este că Eul infantil exprimă în actele lui vizibilele
trebuinţe ale Eului, in special urgenţa şi nevoile de
putere cu derivatele ei, cum sunt nevoile complementare de posesiune
şi control. Privindu-se pe sine drept centrul universului, este
ceva normal să creadă că acest univers îi
aparţine lui şi numai lui. Consecinţa directă a
nevoii de a controla, pe lângă faptul că devine
enervant şi frustrant cu indicaţiile, ordinele şi
verificările, face să nu accepte nimic din ceea ce vine de
la persoanele pe care le consideră a fi în proprietatea
lui. De la membrii familiei şi de la oamenii inferiori lor ca
valoare exprimată în bani, funcţii etc, Eul infantil
nu acceptă păreri, opinii, sfaturi, sugestii, chiar dacă
ele sunt îndreptăţite. Iar respingerea indicaţiilor
lui o va considera drept o respingere personală, care-i va
provoca reacţii emoţionale violente. În încercarea
de a-ţi face auzit punctul de vedere, vei fi repezit cu
brutalitate şi impoliteţe. Ascultarea altor puncte de
vedere le este o practică necunoscută. La ei totul se face
rapid, expeditiv, impulsiv. Arta persuasiunii se opreşte la
ameninţări fizice şi verbale, şantaj pe faţă,
ameninţări, înjurături şi urlete. Iar când
acestea nu produc rezultate, este depăşit şi blocat.
2.
O altă caracteristică stabilă a personalităţilor
cu un Eu infantil este dată de nevoile pe care le au. Pe lângă
elementarele nevoi biologice, esenţiale sunt trebuinţele de
securitate, emoţionale şi într-o manieră
accentuată trebuinţele Eului. Infantilii sunt foarte
ambiţioşi şi orgolioşi, dornici de putere,
funcţii, bani şi recunoaştere socială. Prin
structuri ierarhice se luptă să ajungă în
poziţie superioară. Stările inferioare în care
trebuie să asculte de alţii nu le convin şi nu le
suportă. În toate structurile ierarhice: instituţii,
firme, organizaţii, presiunea exercitată de Eurile
infantile asupra vârfului piramidei, a funcţiilor de
conducere este enormă. Deşi aspectele materiale sunt foarte
importante pentru un Eu infantil şi motivaţia bănească
pare principală, aceste trebuinţe nu sunt „pure“,
ci derivate din nevoile de securitate si ale Eului. Cheltuielile mari
ale Eului infantil, investiţiile majore şi costisitoare nu
răspund unor nevoi şi lipsuri reale, ci sunt de fapt
expresia trebuinţelor emoţionale, de securitate şi ale
Eului.
3.
O trasătură importantă după care poţi
identifica uşor un Eu infantil este modul cum îşi
cheltuieşte banii. O tendinţă este că ei vor să
aibă de-a face doar cu vârfurile ierarhice: director,
vicepreşedinte, şef de departament. În comportamentul
economic ei se simt frustraţi să aibă de-a face cu
simpli vânzători. Imediat găsesc motivul pentru a se
declara nesatisfăcuţi de prestaţia vânzătorului
şi cer zgomotos să discute cu şeful, cu superiorul.
Prin ameninţări şi presiune, clienţii „infantili“
sunt intimidanţi pentru vânzătorii mai slabi din
fire.
Marile
cheltuieli sunt emoţionale, impulsive şi ostentative. Prin
decizii repezite, ei reacţionează favorabil la acele bunuri
care le vor scoate în evidenţă statutul social,
originea, banii şi funcţia deţinută. Nu-şi
cheltuiesc banii pe nevoi reale şi priorităţi
planificate, ci impulsiv, pentru ca să impresioneze, să
atragă atenţia, să iasă în evidenţă,
să fie cei mai buni şi să-şi asigure securitatea.
Cu ocazia acestor cheltuieli, sunt generoşi, vor să facă
impresie şi lasă bacşişuri grase celor care i-au
servit. Dacă eşti un vânzător abil, Eul infantil
va ajunge să cumpere de la tine bunuri pe care nu le dorea şi
de care nu avea neapărată nevoie. Dar dacă un telefon,
o maşină, o casă sau o garderobă sunt „mai“
decât ale rivalului, atunci bunurile vor fi cumpărate. Nu
mai spun de cazul în care un coleg sau prieten (perceput de
infantil ca un rival) aflat pe aceeaşi poziţie economică
sau socială îşi cumpără haine, vacanţe,
bijuterii, o maşină, casă, etc „mai“ decât
ale lui. Situaţia de inferioritate economică este
psihologic inacceptabilă pentru Eul infantil şi în
cel mai scurt timp acesta va reacţiona imediat la achiziţiile
cunoscutului prin achiziţii cel puţin egale în efect
social, importanţă şi cost. Nu contează că
noile cheltuieli nu corespund unor nevoi reale sau că-i depăşesc
posibilităţile financiare. Eul infantil se va împrumuta,
va realoca bani iniţiali dedicaţi altor destinaţii sau
îşi va vinde bunul deţinut. Nu contează cât
costă bunurile şi serviciile nou achiziţionate.
Satisfacţia de a se simţi egal sau superior rivalului
justifică cheltuiala făcută. Dacă eşti
cunoscutul, amicul, prietenul sau partenerul de afaceri a unui Eu
infantil, vei avea mereu neplacuta surpriză să descoperi ca
acesta şi-a cumpărat bunuri şi servicii identice cu
noile tale achiziţii, sau peste, în termeni de cost,
extravaganţă, efect social. Vei fi un om informat daca vei
reusi sa vezi că în spatele achiziţiilor importante
ale Eului infantil nu stau considerente care ţin de nevoi reale,
necesitate sau utilitate, ci considerente psihologice, date de
nevoile Eului. Vei privi cu alţi ochi pe un Eu infantil care-şi
dezechilibrează balanţele financiare personale şi ale
firmei şi se împrumută exagerat pentru a fi în
rând cu lumea în care trăieşte sau peste
colegii şi partenerii de afaceri.
Opus
largheţii cu care au loc cheltuielile emoţionale, pentru
cheltuielile curente şi absolut necesare, infantilii sunt foarte
zgârciţi. Vor face scandal pentru un mic rest de bani
neprimit, la scumpiri şi la micile diferenţe de preţ
înregistrate la diferiţi vânzători. Un preţ
mai mare a unui bun sau serviciu comparativ cu altul similar este
considerat o insultă personală şi Eul infantil va
parcurge magazin după magazin pentru a gasi cel mai ieftin ori
economic produs.
4.
O informaţie pragmatică cu privire la identificarea unui Eu
infantil îţi descrie comportamente şi atitudini de
viaţă laşe pe care acesta le aplică la nivele şi
intensităţi diferite.
La
un prim nivel există laşitatea perversă şi
vindicativă. Adică un Eu infantil pus într-o situaţie
conflictuală cu o altă persoană sau firmă,
instituţie, deşi în sinea lui ştie că nu
are dreptate, nu se exprimă în sensul unei deschideri care
să ducă la un rezultat pozitiv ci neagă şi tace,
ţine în el, îţi vânează luni şi
ani greşelile, pentru ca în momentul inevitabil al
propriei slăbiciuni să te pună la pământ,
fără nici cea mai mică întrebare în ceea
ce priveşte utilitatea şi consecinţele actelor sale.
La
al doilea nivel există şi o altă formă de
laşitate, mult mai gravă decât micile răzbunări
prosteşti. Mă refer aici la laşitatea existenţială,
care apare în momentul în care Eul infantil este aproape
total rupt de realitate, când ştie că în viaţă
nu a realizat mai nimic, apercepţia negativă descrie
scenarii depresive şi proiecţiile agresivităţii
creează o lume care nu are alt rost decât sa-l persecute
şi distrugă. În aceste momente în care simte că
efectiv se duce la fund şi că-şi va pierde orice
autocontrol asupra propriei vieţi, Eul infantil va căuta
febril să se agaţe de cineva, dar nu pentru a se ridica şi
reveni ci pentru a-l trage după el în jos. Cu cât
are el mai puţin de pierdut şi nu a făcut mai nimic în
viaţă, cu atât se va agăţa de cineva care
are perspectivă şi un sens de realizat. Printr-un
parteneriat comercial eşuat, printr-o căsnicie ratată,
printr-un rol de părinte greşit practicat, prin relaţii
cu o firmă, colegi de servici sau rude, toate aceste relaţii
sunt tot atâtea ocazii laşe şi vindicative pentru Eul
infantil de a trage la fund împreună cu el pe altcineva
care are cât mai multe de pierdut. Îţi arată el
ce poate! Te învaţă el minte ce se întâmplă
dacă nu ai avut grijă de el şi nu ai mai dorit să
continui relaţia. Şi într-adevăr, pe măsura
inteligenţei care nu-i lipseşte şi uneori a urii
care-i arde sufletul, Eul infantil reuşeşte să tragă
după el pe panta dezastrului şi ruinei oameni cu
perspective promiţătoare în viaţă, dar care
la un moment dat au avut ghinionul să aibă o formă de
contact sau relaţie cu el. Modalităţile favorite de a
realiza acest lucru sunt variate şi limita este dată doar
imaginaţia Eului infantil: ameninţări verble şi
fizice, procese nesfârşite civile, comerciale şi
penale în care solicită daune uriaşe, campanii de
telefoane, graffiti, răpiri de persoane apropiate, hărţuirea
membrilor familiei, vandalizarea proprietăţilor, campanii
denigratoare în mass-media, trimiterea obsedantă de
petiţii şi memorii la organizaţii şi fundaţii
care pot să-ţi afecteze imaginea şi statutul social
şi profesional, afectarea pe orice cale şi de orice natură
a intereselor tale personale şi comerciale.
O
variantă mai dură a dorinţei Eului infantil de a se
duce la fund trăgând pe cineva odată cu el apare în
cazul în care vrea să-şi încheie socotelile cu
viaţa, dar nu are curajul să o facă singur şi are
nevoie ca ultimul brânci în lumea de dincolo să i-l
dai tu, care binenţeles că va trebui să dai socoteală
pentru „ajutorul“ acordat. Este vorba de vechea laşitate
care face ca Eul infantil să te provoace în orice formă
posibilă, în speranţa că îţi va
provoca o cădere nervoasă în timpul căreia el va
deveni victima nevinovată. De fapt, pentru orice Eu infantil,
perspectiva de a o termina cu acestă lume este latentă,
continuă şi sinuoasă, contribuind la un moment dat la
disperarea şi renunţarea la luptă cu problemele vieţii
şi foarte grav, la infiltrarea acestei concepţii fanatice,
distructive, indiferente şi disperate în toate
atitudinile, comportamentele şi acţiunile zilnice pe care
le face.
Pe
un alt nivel vei găsi laşitatea Eului infantil care nu
recunoaşte niciodată că a greşit vreodată cu
ceva. Energia negativă introiectată cu ocazia acceptării
responsabilităţii unui eveniment nedorit nu este acceptată
de un Eu infantil, ca o măsură vitală pentru
susţinerea normalităţii psihice. Tocmai datorită
faptului că nucleul personalităţii nu s-a format şi
consolidat suficient, un Eu infantil nu este biologic capabil să
suporte şi să susţină şi să
introiecteze o critică, mustrare sau oprobiu public. Mai mult,
dă-i unui Eu infantil un sfat, o sugestie, o idee productivă,
şi singurul rezultat concret pe care-l vei obţine va fi că
te vei alege cu un duşman. Un Eu infantil nu va recunoaşte
niciodată că a greşit şi va nega cu fermitate
orice formă de implicare într-un eveniment nedorit produs.
Această negare poate depăşi simplul stadiu al
minciunii de care este conştient că o susţine fals şi
artificial. Eul infantil în condiţionarea lui psihologică
de a nu introiecta într-un Eu slab format critici şi
comentarii, va merge până la a-şi modifica percepţia
şi memoria asupra unui eveniment şi va ajunge să
creadă cu tărie că nu are nimic de-a face cu situaţia
incriminată. Doar într-un ungher al conştiinţei,
de obicei cât mai neaccesat, Eul infantil mai păstrează
varianta conformă cu realitatea. Într-atât este Eul
infantil capabil să falsifice realitatea, că după un
timp nici el nu mai ştie exact cum a fost, dacă varianta
corectă este cea pe care o susţine neclintit sau cea
ascunsă ca printr-un vis în conştiinţă.
Chiar dacă pare incredibil, am fost pus nu o dată în
situaţia de a primi cu titlu de acuzaţie de la un Eu
infantil încărcătura de vină economică sau
socială care în mod real îi aparţinea, deoarece
acesta realmente nu mai ştia seara ce gafe făcuse
dimineaţa. Existenţa martorilor care-i spuneau contrariul
şi a ridicolului acuzelor nu aveau nici o influenţă şi
era ferm convins că el nu are cum greşi. Iar dacă
într-adevăr nu este nici o urmă de îndoială
şi toată lumea ştie adevărul, Eul infantil
abandonează corabia, bagă capul în nisip, nu răspunde
la telefoane sau mesaje, nu comunică, nu se implică, ci
aşteaptă speriat ca alţii să se agite şi să
scoată din foc castanele arse în locul lui. Iar după
ce greul a trecut, în ciuda impresiei proaste pe care a făcut-o
se comportă normal, exact la fel ca înainte, ca şi
cum nimic nu s-a întâmplat.
5.
O altă informaţie despre Eul infantil te învaţă
despre rezultatul probabil al confruntării tale directe cu un om
neevoluat din punct de vedere psihic, cum este Eul infantil: vei
pierde. Dacă vei avea o confruntare fizică, emoţională,
comercială, juridică, etc cu un Eu infantil te atenţionez
că trebuie să te pregăteşti pentru ceea ce poate
fi mai rău, nu pentru o luptă, ci pentru un război de
uzură de lungă durată.
Din
start îţi spun că „lupta“ o vei va da în
două etape. Mai întâi va fi cea legală,
oficială, acceptată, civilizată, în care vei
avea un adversar motivat emoţional de ambiţie, orgoliu,
agesivitate, complex de inferioritate, ură şi care
psihologic nu poate accepta să piardă, să nu aibă
dreptate, să nu aibă ultiml cuvânt. Gândirea şi
situaţia comună a acceptului unei înfrângeri ca
un lucru normal în viaţă nu o acceptă. Deşi
miza poate că este infimă, determinările psihice o
transformă în mintea Eului infantil într-un dat de
viaţă şi de moarte. Vei fi uimit să vezi ce
energie, resurse şi determinare alocă un Eu infantil pentru
o cauză nesemnificativă material, social sau relaţional,
cum o ridică în slăvi şi face din a te contra un
aspect fundamental al vieţii lui. Este o disproporţie
enormă între ce aruncă în joc Eul infantil
pentru a lupta şi miza care este în joc. Deci daca tu vei
trata această luptă la modul realist, încadrată
într-un context al progresului şi depăşirii
momentelor dificile, iar Eul infantil se va lupta la modul total, ca
pentru viaţa lui, premisele motivaţionale nu-ţi sunt
favorabile.
Dar
în ciuda diferenţei de abordare a „luptei“
civilizate, să spunem că ai câştigat
confruntarea cu Eul infantil. Decizia s-a luat, hârtiile au
fost făcute, cunoscuţii şi-au spus cuvântul.
Binenţeles că te pregăteşti să deschizi
şampania, nu-i aşa? Nu te grăbi, deoarece tocmai te-ai
angajat într-un lung război, care din punctual de vedere
al Eului infantil va dura ani şi ani de zile. Dacă pentru
tine totul s-a terminat, nu la fel este şi pentru Eul infantil.
Precum explozia nucleară bazată pe fisiunea nucleului de
uraniu, enegia negativă introiectată într-un Eu
infantil va duce la fisurarea acestuia şi generarea unei
cantităţi uriaşe de energie negativă
(agresivitate, ciudă, ură, resentiment, etc). Această
energie negativă generată de Eul infantil se exprimă
fie imediat prin agresiuni fizice nuanţate şi potenţate
de autodistrucţie şi laşitate existenţială,
fie printr-o hotărâtă şi terminatoare atitudine
de monitorizare şi urmărire pe termen lung a evoluţiei
şi activităţilor tale, şi la momentul potrivit,
printr-o crâncenă răzbunare. Practic niciodată
Eul infantil nu te va uita şi te va urmări ani şi ani
până când va avea ocazia să se răzbune,
fie la modul direct fizic, fie material, relaţional, social ori
comercial. Deci chiar dacă social, oficial şi legal câştigi
diferendul, prin consecinţele relaţiilor afectate, prin
costurile materiale continui, prin pătarea numelui şi
reputaţiei în societate şi prin pericolul
agresivităţii necontrolate, confruntarea cu un Eu infantil
nu va avea decât rezultate negative. În lupta cu un Eu
infantil deşi pe termen scurt aparent învingi, în
realitate pe termen lung ai mari şanse să pierzi. Pentru
tine implicarea, energia, banii, timpul şi nervii pe care-i vei
cheltui în decursul anilor de luptă cu un Eu infantile nu
se justifică sub nici o formă comparativ cu originea
disensiunilor şi a câştigului estimat. Dacă tu
gândeşti clasic, că dintr-o confruntare cineva
câştigă şi cineva pierde şi că într-o
zi totul se termină, Eu infantil este psihologic condiţionat
să nu piardă şi de aceea va continua lupta într-o
formă sau alta până când el va fi câştigător
sau ambii pierzanţi. Acest statut de învingător nu-l
va declara nimeni, dar va fi în mod subiectiv simţit şi
înţeles de către Eul infantil.
Pentru
Eul infantil care este motivat emoţional, toate eforturile se
justifică şi trebuie făcute. De aceea aceşti
oameni sunt şi preferaţi de Sistem pentru a ocupa poziţii
cheie în angrenajul economic, administrativ ori social.
Bucăţica de Sistem care le este dată în grijă
este păzită cu sălbăticie şi dacă te
încumeţi să intri pe teritoriul lor şi să-i
deranjezi vei ieşi de acolo şifonat, cu nervii la pământ,
obosit şi uzat fizic şi psihic, cu banii irosiţi şi
speriat de uriaşa energie negativă pe care ai provocat-o.
Comportamentul
Eului infantil în familie
1.
O caracteristică stabilă a Eului infantil este că pe
termen scurt devin distructivi iar pe termen lung răzbunători
şi resentimentari. El aruncă, rupe, distruge, în
cursul unor crize produse cu regularitate. Eul infantil nu se
defulează, descarcă, nu se eliberează de nemulţumirile
sufleteşti permanent, ci le acumulează, până
când ajunge să se descarce puternic, total şi
violent. Explodează în adevărate crize de isterie
care frizează nebunia. Fondul emoţional instabil contribuie
din plin la declanşarea acestor crize. Sufletul Eului infantil
este dominat de insecuritate, nesiguranţă, teamă,
emotivitate. Teama se transformă în timp în
agresivitate latentă şi o parte din această
agresivitate se eliberează pe calea atitudinii dominatoare, iar
o altă parte se eliberează în crize de isterie. Şi
ca orice timid, pe fondul emotivităţii, Eul infantil
beneficiază de o mobilizare energetică rapidă care
este folosită imediat la momentul prezent. Excesul energetic,
agresivitatea şi nemulţumirile acumulate transformă
Eul infantil în doar câteva minute din om calm şi
raţional în semianimale fără raţiune şi
înfrânare. În acest timp poate lovi, arunca,
distruge bunurile, totul acompaniat de ameninţări, blesteme
şi înjurături. În aceste momente de eliberare
violentă a tensiunilor acumulate, de obicei faci una dintre cele
mai mari greşeli posibile care priveşte relaţia ta cu
un Eu infantil. Şi anume adopţi atitudinea de pasivitate.
Mai ales în relaţia în doi, pentru a face relaţia
să meargă, adopţi o atitudine pasivă care poate
merge până la umilinţă. Îi dai dreptate,
reprimându-ţi nemulţumirile şi frustrările
justificate. Şi tot la fel de des Eul infantil este complet fals
în acuzaţiile aduse ori în nemulţumirile pe
care le are, dovedind o periculoasă rupere de realitate. În
timpul acestor crize, a-i spune în faţă adevărul
echivalează cu a-l distruge psihic şi a rupe relaţia,
indiferent de statutul ei. Faptul că ai tăcut şi n-ai
spus nimic, deşi în tine frustrarea fierbe, că te-ai
abţinut eroic să nu-i arunci în faţă
cuvinte grele duce la liniştirea situaţiei. Dar răul
de-abia începe. Eul infantil nu ştie ce se petrece în
tine, nu cunoaşte realitatea faptelor şi nu percepe corect
care este problema iar cedările tale îi întăresc
convingerea că are dreptate şi că modul lui de a
reacţiona este perfect justificat. Rezultatul acestei convingeri
false este că la următoarea izbucnire nu va mai fi deloc
reţinut, manifestându-se până la limita extremă
a agresivităţii lui fizice şi verbale. Consecinţele
pentru tine pot fi deosebit de grave. Deci soluţia la crizele
Eului infantil nu este tăcerea şi pasivitatea cum ai făcut
până acum, ci o atitudine curajoasă de a-i explica în
timp că percepţia şi judecata lui nu sunt conforme cu
realitatea. Chiar dacă nu va fi convins de adevărul
spuselor tale, cel puţin îi alimenezi îndoielile cu
privire la justeţea compartamentului lui, cu efectul că pe
viitor se va reţine în a-şi exprima liber şi
fără reţineri agresivitatea şi nemulţumirea.
Creează-ţi un spaţiu de protecţie fizică şi
emoţională, apără-l cu demnitate şi curaj şi
vei observa ca Eul infantil nu ţi-l va încalca.
2.
Altă informaţie importantă se referă la
dependenţa Eului infantil de suportul informaţional şi
emoţional de care are nevoie din partea altor persoane care să-l
ghideze prin viaţă. Eul infantil este cel mai influenţabil,
naiv şi mai uşor de manipulat om din câţi pot
exista. Datorită faptului că dezvoltarea normală a
Eului s-a oprit la un stadiu incipient de dezvoltare, acest om nu
este capabil să înţeleagă complexitatea vieţii,
toate aspectele şi nuanţele care o compun. Carenţe
fundamentale de percepţie, reprezentare şi înţelegere
a semenilor, mediului de afaceri, social şi politic îl fac
foarte vulnerabili la orice mesaj exterior care îi spune cum
este realitatea. Deoarece este psihic handicapat să nu aibă
contact direct cu realitatea, ci prin intermediul reprezentărilor
şi apercepţiilor infantile, Eul infantil are lăsat un
spaţiu liber între fiinţa lui şi mediul exterior
care este la discreţia mesajelor celor pe care-i apreciază.
Dar pe cât de deschis şi receptiv este el la mesajele
persoanelor şi instituţiilor apreciate, pe atât de
închis şi rigid este faţă de mesajele celor pe
care-i consideră a fi în proprietatea lui ca de exemplu:
membrii propriei familii, subordonaţii, toţi cei inferiori
lui ca statut social şi nivel economic.
În
general un Eu infantil nu are sprijinul familiei. Şi după
cum se comportă în sânul familiei, ai zice că
nici nu are nevoie să-l aibă. Deoarece membrii familiei
sunt consideraţi proprietate privată şi mediul
familial îl consideră ca fiind câmpul lui de luptă
pentru nevoile de putere, ambiţia şi resentimentul
familial, Eul infantil nu se complică să comunice cu
familia lui. Că este copil, adolescent sau adult, familia este
bună doar pentru satisfacerea nevoilor primare şi pentru
a-şi duce luptele imaginare ale sentimentului inferiorităţii.
Deciziile le ia de unul singur, sfaturile le primeşte de la
străini. Această autoînstrăinare de mediul
emoţional protector al familiei va crea premizele unui deficit
emoţional constant, a dezvoltării sentimentelor de teamă,
nesiguranţă şi insecuritate, a construirii de
prietenii şi relaţii extra-familiale foarte durabile şi
îndrăgostiri fulgerătoare pasionale deosebit de
puternice de posibilii parteneri de viaţă. Când are o
problemă de rezolvat Eul infantil nu cere ajutorul şi
sfatul familiei, ci al prietenilor şi al străinilor. Şi
dacă vine acasă cu idei împrumutate şi crede în
ele, este înflăcărat, le susţine şi
promovează, respinderea acestora din partea familiei va echivala
cu o jicnire teribilă, va provoca certuri interminabile şi
deziluzie de ambele părţi. Pe cât de uşor aderă
Eul infantil la orice prostie emisă de un prieten pe care el îl
stimează şi apreciază, pe atât de greu, dacă
nu imposibil, va fi să renunţe la ideile sale pentru
motivele şi explicaţiile venite de la familia pe care-o
desconsideră. Mai degrabă se ajunge la scandaluri
interminabile şi la deteriorarea gravă a relaţiilor în
familie decât să accepte Eul infantil argumentele
familiale care nu coincid cu ce a auzit el pe stradă. Este un
lucru definitoriu pentru Eul inantil că acesta în loc să
discute problemele casei în sânul familiei, le va discuta
în grup cu prietenii sau colegii. Pentru Eul infantil nu există
casă şi secret familial. Toate
problemele care ţin de familia şi casa sa le va dezbate în
exterior, cu alţii, după ce mai întâi a primit
sfatul şi îndrumarea mediocrităţilor pe care-i
consideră somităţi. Nici măcar membrii familiei
sale nu vor şti ce gândeşte şi ce vrea să
facă în urma deciziilor luate în grupul social. Nu
le va cere sfatul şi nici măcar părerea pentru ce vrea
el să facă; familia are doar un rol decorator şi este
suficient ca membrii ei să fie informaţi sumar de ceea ce a
decis, şi de voie-nevoie să le accepte întocmai.
Comportamente
ale Eului infantil în societate
1.
Cea mai mare pierdere a Eului infantil în patrimoniul nevoilor
sociale este perturbarea dimensiunii afective a personalităţii.
Principalul efect este că stările emoţionale nu mai
ajung să se maturizeze în sentimente, ci rămân
la stadiul de simple emoţii şi de obicei nu pozitive, ci
negative: nesiguranţă, neîncredere, incertitudine,
teamă, ceea ce îi potenţează nevoia, setea de
putere şi derivatele lor. Complexitatea tuturor acestor frânturi
afective, a acestor emoţii incipiente generează o
emotivitate de fond aproape insesizabilă dar deloc de neglijat.
Nu intru aici în detalii; procesul psihic de potenţare a
nevoii de putere prin perturbarea funcţiei afective îl
găseşti explicat pe larg în capitolul 4. Al doilea
efect important este că Eul infantil este incapabil să
acumuleze experienţă de viaţă. Experienţa de
viaţă este o noţiune generală care îţi
arată beneficiile de care ai parte ca urmare a implicării
tale intelectuale şi afective în trecut în diverse
acţiuni şi situaţii. Aceste beneficii rezultă din
două componente interdepedente: o componentă
informaţională, sub formă de idei, percepţii,
reprezentări, concepte, simplificări, uzanţe,
cunoaşterea oamenilor şi a problemelor, etc, şi o
componentă afectivă, rezultată în urma tuturor
trăirilor sufleteşti derulate pe parcursul acţiunilor.
Experienţa
de viaţă este sinteza şi imprimarea definitivă a
informaţiilor provenite din participarea la interacţiunea
socială, economică şi naturală în memorie
(suflet), în condiţiile susţinerii acestui proces de
către stările afective trăite. Capacitatea de a
permite acestor trăiri să fie asociate cu informaţii
este dată de funcţia afectivă, de afectivitate. Iar
atunci când funcţia afectivă este dereglată, se
întâmplă că poţi trece fizic şi
psihic printr-o situaţie, dar dacă implicarea ta afectivă
este redusă sau inexistentă, nu vei putea traduce
participarea la acea situaţie într-o experienţă.
Exact în această situaţie se află Eul infantil.
Perturbarea afectivităţii face ca pe parcursul anilor să
nu-şi rafineze gesturile şi să nu-şi schimbe
comportamentul. Va face mereu şi mereu aceleaşi greşeli,
permanent repezit şi impulsiv. Vei fi uimit să descoperi că
experienţa de viaţă a unui egocentric de 40-50 ani
rămas în stadiul de Eu infantil este la nivelul unui tânăr
abia trecut la maturitate. Astfel se explică parţial şi
indiferenţa lui la reacţiile protestatare ale anturajului,
vizavi de stilul lui de a relaţiona cu ei. Pur şi simplu nu
are trecute prin filtrul sufletului situaţiile pe care le-a
parcurs şi nu poate obţine un câştig existenţial
dintr-o experienţă neacoperită de trăiri
sufleteşti mature.
2.
Altă caracteristică importantă a Eului infantil este
bipolaritatea relaţiilor pe care le dezvoltă. În
relaţiile cu apropiaţii are capacitatea de a exprima
sentimente şi stări afective intermediare, dar în
profunzimea sufletului fermentează două sentimente opuse:
admiraţie şi dispreţ. Şi majoritatea oamenilor
sunt devalorizaţi, ridiculizaţi, priviţi drept rivali
într-o competiţie imaginară şi dispreţuiţi.
De fapt, existenţa Eului infantil este o continuă luptă
cu cei din jurul lor. Conştiinţa inferiorităţii
lor îi face să se autoevalueze permanent, ceea ce implică
şi o continuă comparaţie cu ceilalţi pentru a se
asigura că ei sunt cei mai buni din toate punctele de vedere:
profesional mai competenţi, un cont în bancă mai
gras, au o casă mai mare, o maşină mai scumpă,
haine mai la modă, etc. Eul infantil este permanent marcat de un
complex de inferioritate. De aceea, doar un rezultat favorabil al
comparaţiei cu alţii îi dă linişte şi
siguranţă. O comparaţie nefavorabilă nu este
acceptată deoarece sentimentul de inferioritate se întăreşte
şi dezechilibrul psihic se măreşte. Nu va avea liniste
şi somn până când, prin perfecţiune,
ambiţie, muncă şi efort îşi va depăşi
rivalul. De cele mai multe ori acest rival este fie cineva din
cadrul familiei, fie un coleg de serviciu, fie oricine, oriunde,
aflat pe acelaşi nivel material şi social. Interesant este
faptul că persoana la care se raporteaza Eul infantil habar nu
are că este evaluată, apreciată, analizată,
desconsiderată, că este participantă într-o
competiţie personală a orgoliului, mândriei şi
ambiţiei. Prejudecăţile acţionează din plin.
Nu contează valoarea umană, ci simbolurile exterioare:
funcţia, hainele, maşina, banii etc. Acestea sunt valorile
în jurul cărora îşi construieşte
egocentricul percepţia semenilor.
O
structură psihică importantă a Eului infantil, care le
denaturează percepţia semenilor este existenţa
personei, ca rezultat al inflaţiei psihice. Termenul generic de
inflaţie desemnează o creştere, o expandare, o
dezvoltare artificială şi nedorită, care arată
existenţa dezechilibrului unui fenomen, fie el monetar sau
psihic. Inflaţia psihică este procesul de pierdere a
identităţii şi individualităţii,
egocentricul pierzându-se într-un rol social. El nu mai
este doar un om care exercită atributele şi prerogativele
unei funcţii; în şi prin acest om însuşi
instituţia şi funcţiile există. Egocentricul se
percepe pe sine şi pe ceilalţi prin prisma rolului social
care trăieşte în el. Colegii de serviciu, membrii
familiei, cunoscuţii, nu pot fi percepuţi şi apoi
valorizaţi prin calităţile lor umane, ci prin
simbolurile sociale pe care le expun: funcţii, roluri, demnităţi
în stat. Dacă nu ai funcţia ori banii necesari pentru
a te ridica la statutul social al Eului infantil, vei fi privit ca pe
un nimeni şi dispreţuit. În ochii lui nu vei avea
nici o valoare, nici nu vei exista. Dispreţul lor ataşat de
persoana ta se asociază apoi de tot ceea ce faci sau spui. Dacă
însă îi eşti superior în simboluri
sociale, atunci vei fi admirat. Nu numai respectat şi privit cu
bunăvoinţă, ci chiar admirat. Orice prostie ai spune,
ea va fi acceptată fără urmă de simţ critic.
În viaţa Eului infantil, părerile şi
cunoştinţele celor pe care-i admiră sunt privite drept
revelaţii. Fără nici cel mai elementar simţ
critic cunoştinţele auzite sunt încorporate în
sistemul informaţional personal şi împărtăşite
apoi altora cu entuziasm. Chiar dacă-i dovedeşti Eului
infantil că informaţiile lui sunt depăşite,
convingerile îi rămân neştirbite. Vei trăi
şi situaţii aparent de neânţeles: o soluţie
dată de tine ca subordonat aflat pe un post ierarhic inferior
egocentricului este aruncată coş, dar când aceeaşi
soluţie este propusă de superiorul lui, ea va fi privită
ca fiind utilă şi folositoare.
3.
Specific pentru comportamentul în societate al Eului infantil
este lipsa empatiei. Nu poate înţelege sufletul
apropiaţilor, nevoile, dorinţele, aspiraţiile şi
problemele pe care le au. Preocuparea de a acorda atenţie celor
din jurul lui le este de neînţeles. Ce rost ar avea o
asemenea preocupare dacă trebuie să le controleze viaţa,
să le dicteze ce să facă, cum să facă, ce să
nu facă, să-i verifice şi să-i pedepsească.
Empatia este o calitate umană care apare în cazul
oamenilor naturali, neatinşi de falsuri existenţiale. Iar
pentru Eul infantil, mereu atent la masca socială sub care să-şi
ascundă slăbiciunile, empatia este o imposibilitate de la
sine înţeleasă. Lipsa de respect şi interes
pentru nevoile apropiaţilor, lipsa de înţelegere,
controlul tiranic exercitat asupra acestora îl îndepărtează
pe Eul infantil de legăturile afective care se stabilesc între
membrii unui grup. În familie, la locul de muncă şi
în relaţiile sociale trăieşte izolat. Nu este
primit cu plăcere în micile grupuri şi în
mijlocul colegilor şi nici simpatizat. Nemulţumirile,
frustrările şi jignirile pe care le provoacă în
sufletul apropiaţilor îi va determina pe aceştia să
îl lipsească de importantul suport afectiv necesar
oricărei fiinţe umane. Urmarea este că Eul infantil
are un permanent deficit emoţional care se face simţit prin
depedenţa sa de iubire, afecţiune, tandreţe, căldură
sufletească. Aşa se face că dincolo de masca socială
vei găsi o fiinţă foarte fragilă, hipersensibilă
şi avidă de iubire. Această dependenţă de
afecţiunea cuiva este singurul lui punct slab, dar este
arhisuficient. Cred că ai văzut că atunci când
Eul infantil pierde porţia de afecţiune de care depinde,
toată viaţa lui este dată peste cap şi toate
realizările lui atât de greu muncite se pierd. O dată
cu lipsa de empatie apare şi tendinţa de a-i exploata pe
ceilalţi, chiar şi pe cei de a căror afecţiune
depinde, totul pus în slujba nesăţioaselor lui nevoi
emoţionale. Datorită lipsei de respect şi
desconsiderării, Eul infantil nu are scrupule în a te
folosi sub toate formele posibile: material, financiar, dar mai ales
emoţional. Îţi va folosi la maximum afectivitatea,
lucrurile, banii şi priceperea pentru a-şi asigura
standardul de viaţă dorit. Nimeni nu scapă: rudele,
colegii, subalternii, cunoscuţii, toţi sunt folosiţi.
Dar există şi un revers. Tendinţele parazitare şi
de exploatare vor provoca nemulţumirea celor exploataţi şi
îl vor îndepărta şi mai mult de orice formă
de prietenie ori relaţie colegială.
Eul
infantil la începutul carierei şi pe drumul spre poziţiile
de conducere
1.
Eu infantil este un
element distructiv şi vindicativ în firmele în care
organizarea lasă de dorit şi informaţiile cu privire
la noile tendinţe şi direcţiile schimbării pe
care firma trebuie să le facă sunt lăsate la
latitudinea iniţiativelor personale. În firmele şi
organizaţiile unde informaţiile privind necesitatea şi
implementarea schimbărilor sunt colectate şi valorificate
de un departament dedicat, într-un mod sistematic prin reguli,
proceduri şi metodologie stabilite prin organigramă şi
decizie managerială, Eul infantil nu va avea loc de mişcare.
Deoarece orice sugestie de schimbare venită de la tine vizavi de
o altă poziţie implică într-un mod sau altul o
lipsă de competenţă şi dezinteres din partea
celui care ocupă poziţia incriminată, rezultatul este
întotdeauna o încordare a relaţiilor cu respectivul
coleg de muncă, care în funcţie de calitatea
managementului şi a organigramei se poate încheia în
două moduri: implementarea schimbării cerute şi
menţinerea unor relaţii bune de servici sau neaplicarea
schimbărilor şi tensionarea relaţiilor umane. De
exemplu, chiar dacă nu-i convine o sugestie obiectivă
venită de la tine în ceea ce priveşte postul său,
faptul că ideile sunt preluate de cineva însărcinat
cu aceste situaţii, de la un nivel ierarhic superior, care le va
analiza şi va lua măsurile cuvenite, face ca Eul infantil
să nu aibă nimic de comentat sau reproşat. Dar dacă
vei oferi astfel de sugestii, obiective şi strict legate de
profesie, privitoare la atribuţiile postului ocupat de un Eu
infantil şi la nivelul firmei nu există implementată o
procedură de re-engineering (continuă re-inventare a firmei
din interior), aceste idei obiective şi strict orientate
profesional vor fi luate de către Eul infantil drept un afront
personal, o jicnire, ofensă, insultă adresate direct
persoanei lui şi nu mediului organizaţional, la care va
răspunde într-o manieră dură, subiectivă şi
răzbunătoare. Care crezi că este reacţia Eului
infantil într-o astfel de situaţie? Crezi că va
accepta şi-ţi va da dreptate, îmbrăţişând
punctul tău de vedere care înseamnă schimbare? În
nici un caz. Chiar dacă în sinea lui recunoaşte că
ceea ce-i spui este corect, real, util şi folositor pentru firmă
şi pentru el însuşi, oficial va protesta sau va trece
cu vederea soluţiile oferite. Şi în acelaşi timp
cu imobilismul şi ignorarea uneori sistematică a unor
informaţii profesionale importante, în sufletul Eului
infantil se adună ranchiuna, ura, dorinţa de răzbunare,
de a ţi-o plăti înapoi cu vârf şi îndesat
pentru curajul de a gândi mai mult decât el. Într-un
mod ascuns şi pervers te va urmări în tot ceea ce
faci şi te va vâna fără încetare până
când îţi va găsi un păcat, o scăpare
sau vină cât de mică. Şi în acel moment,
denaturând şi interpretând faptele şi situaţia
reală, egocentricul îşi va plăti poliţele
restante. Nu contează că firma nu a beneficiat de
informaţiile utile şi nici că se face de râs
faţă de colectiv, pentru Eul infantil actele vindicative
generate de comportamentele tale obiective, strict profesionale, sunt
expresia unui principiu de viaţă pus în practică.
2.
Eul infantil este omul care crează urgenţe şi situaţii
expeditive acolo unde nu este cazul. Aceste urgenţe sunt
consecinţa nevoii de a fi în centrul atenţiei, de a
capta atenţia şi interesul celor din jur, de a se face
remarcat. Crearea superficială a situaţiilor tensionate şi
urgente este efectul unui infantilism primar care-şi caută
soluţiile de susţinere a Eului. Dacă are ceva de
făcut, Eul infantil începe să se agite inutil în
avans şi să ceară membrilor familiei, colegilor sau
subordonaţilor atenţia lor totală şi imediată
în rezolvarea unei situaţii care poate fi derulată şi
într-un tempo normal. Nu contează că în
momentul în care Eul infantil începe să se agite tu
faci ceva, că eşti prins într-o activitate, că
ai poate o discuţie personală sau telefonică cu
altcineva, nu, în cel mai scurt timp trebuie să laşi
totul deoparte, să te deconectezi de la ceea ce făceai şi
să urmezi ajutorul solicitat sau indicaţiile date. Simpa
amânare de a da curs cererii Eului infantil, ca să nu mai
spun de un refuz, va fi considerată drept un afront personal
care va fi ulterior răsplătit prin vânarea unei mici
greşeli pe care inevitabil o vei face şi interpretarea
acesteia într-o manieră vindicativă. Dar deşi la
prima vedere modalitatea creării urgenţelor te poate duce
la disperare, este bine să ştii că nici un Eu infantil
nu este fericit de acest mod de a reacţiona la stimulii vieţii,
cauzele profunde fiind dereglarea funcţiei afective în
sensul predominării stărilor afctive primare, cu
consecinţele dereglării mecanismului obţinerii
energiei din partea organismului şi dereglarea modului în
care se realizează percepţia realităţii
exterioare.
3.
Eul infantil practică o agresiune emoţională
permanentă faţă de membrii familiei şi de colegii
de servici. Fie cu picătura, fie în cadrul unor crize de
nervi, Eurile infantile sunt în relaţiile lor zilnice
familiale şi profesionale oameni obositori, care îţi
macină nervii. Ei produc un zgomot de fond continuu, obositor şi
stresant pentru angajaţii unei firme, care ajung să
înregistreze acest bruiaj emoţional în normalitatea
cotidiană. Starea normală la muncă a Eului infantil
este de nervozitate, irascibilitate, agresivitate emoţională.
Sunt mai tot timpul furioşi, puşi pe ceartă, pe
scandal, pregătiţi să ridice tonul şi să
pună la punct un coleg. Această stare de continuă
agresiune psihică are un efect de obosire şi intimidare al
celor din jur şi este implicit un factor favorizant al urcării
în ierarhia puterii. Aşa cum unii analişti au
observat, sunt mai multe şanse ca un om care menţine o
nervozitate de fond şi este mai tot timpul nemulţumit şi
iritat să ajungă în poziţii de conducere, iar
Eul infantil se potriveşte de minune acestei slăbiciuni
organizaţionale. (trimitere la idee 14) În
contrast cu brutalitatea emoţională şi cu stressul
continuu generat în relaţiile colegiale cu cei de pe
acelaşi palier de putere, Eul infantil este surprinzător de
diplomat şi politicos în relaţiile cu şefii
imediat superiori şi chiar linguşitor cu managerii de top.
Deşi îi dispreţuieşte în aceeaşi
măsură ca pe egalii lui, se va purta cu manuşi de
catifea faţă de toţi cei aflaţi ierarhic
deasupra, indiferent de calităţile umane şi
profesionale ale persoanelor respective.
4.
Eul infantil duce în mediul lui de muncă adevărate
războaie ale orgoliului, urii şi resentimentului cu cei pe
care-i are în vizor. Este otravă curată pentru
relaţiile profesionale şi umane care stau la baza
desfăşurării activităţii unei firme. El
aduce problemele de la firmă acasă şi de acasă la
firmă. Deoarece acasă este mai mult absent, lăsând
grija casei pe umerii partenerului conjugal, Eul infantil îşi
trăieşte practic viaţa pe frontul profesional. Acolo
îşi satisface nevoile sociale şi pe cele ale Eului,
se agită, se implică, luptă, duce războaie
personale, etc. Nevoile personale de putere sunt potenţate
nevrotic de situaţia familială sau biologică şi
de sentimentul acut de insecuritate (vezi compensarea deficitelor
nevoilor inferioare prin accentuarea nevoilor de putere la Maslow).
Eurile infantile sunt dictatori în faşă:
ambiţioşi, orgolioşi, doritori de îmbogăţire
rapidă şi bunăstare materială. Starea de
insuficienţă materială nu este suportată, din
considerente de degradare ale stimei de sine. Prin accederea la
funcţii mai bine plătite, împrumuturi bancare,
credite de consum sau încălcări ale legii, Eul
infantil trebuie să ajungă în posesia acelei sume de
bani şi a bunurilor/serviciilor care să-i dovedească
sieşi şi celor din jur că are valoare, că este
important.
5.
Eul infantil este creator de centre, de noduri de putere şi
element activ de blocare a informaţiei vitale a organizaţiei
economice. El luptă pentru ca fluxurile informaţionale
importante să se concentreze în jurul poziţiei pe
care o deţine. Chiar daca aceste fluxuri nu au nici o legătură
cu fişa postului pe care o deţine sau cu competenţele
sale reale umane şi profesionale, Eul infantil va lupta
din răsputeri ca lui să-i revină responsabilităţi
crescute. Minunându-şi şefii prin dorinţa de
muncă, Eul infantil acaparează treptat-treptat zone de
activitate care în mod normal aparţin altor persoane sau
departamente. Cu preţul creşterii cantităţii de
muncă asumate, Eul infantil reuşeşte să creeze în
jurul postului său adevărate noduri informaţionale,
intersecţii ale informaţiilor de tot felul, de natură
să denatureze –via propria ogradă– informaţii
curente dar şi esenţiale necesare bunei activităţi
a firmei. Consecinţele benefice pentru el sunt pe toate
planurile.
Mai întâi Eul infantil devine indispensabil poziţiilor superioare în
luarea deciziilor şi este foarte apreciat de şefi pentru
activitatea depusă. Dar dacă şefii inconştienţi
sunt fericiţi că au un astfel de om în firmă,
situaţia este de fapt mai dificilă pentru ansamblul
desfăşurării activităţilor. Denaturând
informaţia de la traseul ei oficial, prevăzut în
organigramă, Eul infantil sacrifică de fapt fluiditatea şi
accesibilitatea acesteia de către alte persoane şi poziţii,
determinând alţi angajaţi să facă
activităţi suplimentare sau greşite. Canalele oficiale
ale informaţiei sunt treptat înlocuite de cele neoficiale,
personale. Deoarece informaţia care circulă în cadrul
unei entităţi economice este pentru angajaţi sursă
de putere şi siguranţă a postului deţinut, lupta
pentru accesul la ea se va da în culise, pe holuri, în
cadrul relaţiilor personale. Dar după ce a denaturat fluxul
normal al informaţiei, Eul infantil mai face un pas, blocând
accesul altor persoane la acele informaţii care i-ar putea aduce
beneficii de putere şi recunoaştere. Informaţii
esenţiale care ajung la Eul infantil nu mai trec de el, nu mai
ajung în sectoarele care au poate nevoie disperată de ele.
Oamenii se dau de pereţi în aflarea acestora, se agită,
timp preţios este pierdut, fără să ştie că
informaţia a fost blocată de Eul infantil, omul atât
de apreciat pentru dăruirea în muncă. Consecinţele
directe ale denaturărilor fluxurilor de informaţie şi
ale blocării accesului la ea de către cei în nevoie
sunt de obicei întârzieri în realizarea unor
sarcini de servici curente sau deosebite de către alţi
angajaţi, întârzieri în livrarea unor lucrări
clienţilor beneficiari, pierderea unor oportunităţi
majore de afaceri, afectarea pe termen lung a relaţiilor interne
şi cu diverşi furnizori şi beneficiari. De obicei
cauza blocării informaţiei nu este descoperită la
nivelul Eului infantil şi răspunderea pentru consecinţele
negative cade pe umerii celor care ar fi trebuit să aibă
acces la informaţia pierdută pe drum. Oamenilor nevinovaţi
li se ţine teorie, sunt ameninţaţi, penalizaţi,
concediaţi.
O variantă
la blocarea informaţiei este aceea că oamenii cunosc faptul
că informaţia necesară se află la Eul infantil.
Începe astfel un perelinaj la acesta, care prin măguliri
şi rugăminţi este determinat să-şi „ajute“
colegii de servici. Care binenţeles că trebuie să se
simtă îndatoraţi pentru „serviciile“
prestate de infantil. Simpla cerere de livrare a informaţiei
provoacă un adevărat scandal. Precum vânzătorilor
orientali nu le poţi refuza plăcerea negocierii preţului,
aşa la Eului infantil nu-i poţi refuza satisfacerea
orgoliului şi sentimentului importanţei. Deţinerea
informaţiilor duce la dependenţa celorlalţi angajaţi
de Eul infantil, dar îi şi oferă acestuia ocazia de a
critica şi ataca pe toţi cei care greşesc într-un
fel sau altul. După ce adună în jur putere, Eul
infantil se foloseşte de ea pentru a timora oamenii şi a-şi
crea o imagine de zbir pe care este bine să-l asculţi.
Binenţeles, trebuie să te simţi dator pentru
„serviciile“ pe care Eul infantil ţi le face şi
eşti aşteptat să ţi le plăteşti la
momentul corespunzător, susţinându-l şi
ajutându-l cu ocazia doborârii din funcţie a şefului
ierarhic direct. Prin crearea unor false centre de putere în
interiorul firmei, Eul infantil reuşeşte deci să dea
lovitura: colegii trebuie să vină mereu cu rugăminţi
şi să se teamă de el ca de Sfintele Moaşte, şefii
sunt fericiţi că au un aşa angajat model iar
complexele de putere personale sunt satisfăcute într-un
mod mulţumitor. Singurii perzanţi din folosirea relaţiilor
colegiale şi economice pentru optimizarea tendinţelor
infantile personale sunt propria firmă şi partenerii
acesteia. Prejudiciile şi nemulţumirile sunt însă
puse în seama problemelor economice inerente, a mentalităţii
generale, a trecutului, etc şi a angajaţilor delăsători
care nu şi-au făcut datoria aşa cum trebuia. Viaţa
mege înainte.
6. Eul infantil
este un factor natural de retardare informaţională şi
organizatorică a firmei în care lucrează. Deoarece
mediul economic specific unei industrii se schimbă cu paşi
repezi, cu aceeaşi viteză trebuie să se adapteze la
piaţă şi firmele jucătoare. Această nevoie
de schimbare a firmei, de obicei de scădere a costurilor şi
creştere a competitivităţii intră însă
în conflict cu interesele personale ale Eului infantil, care-şi
vede astfel poziţia deţinută ameninţată.
Noile forme de organizare îi pot distruge poziţia atât
de greu dobândită, nodurile informaţionale personale
create. Muncă depusă cu atâta migală poate fi
pierdută peste noapte. Consecinţa este că Eul infantil
va lupta din toate puterile să menţină neschimbată
situaţia existentă şi să bocheze accesul în
firmă a oamenilor capabili pe care-i vede drept potenţiali
concurenţi. Novicii fără experienţă sunt
preferaţi, plantaţia este mare şi nevoia de sclavi
nesăţioasă, profesioniştii însă sunt
periculoşi şi trebuiesc îndepărtaţi. Vorba
lui Caragiale, primesc schimbarea, dar concret să nu se schimbe
nimica, eventual în punctele neesenţiale. Consecinţele
neadaptării la piaţă şi la structura costurilor
de existenţă şi profitabilitate pe care aceasta o
impune vor duce pe termen mediu la pierderea competitivităţii
firmei, a clienţilor şi ajungerea la poziţia de „în
afara pieţii“. Falimentul se apropie vertiginos,
concurenţa este nemiloasă, oamenii capabili pleacă la
concurenţă, toate acestea nu au nici o relevanţă.
Nu contează că firma se scufundă, poziţia
personală deţinută este ţinută cu dinţii,
până în ultima clipă. Eul infantil devine
astfel un factor activ în falimentarea firmelor insuficient
poziţionate pe piaţă şi pentru care lipsa de
continuă adaptare la legile ei de existenţă
echivalează cu falimentul.
7. Specific
Eurilor infantile este modul în care ei luptă pentru a
urca în ierarhie. Nu sunt oameni care să aştepte să
fi promovaţi. Pe scara care duce la ultimul etaj ei îşi
fac loc cu coatele, folosindu-se de fundalul de nervozitate creat şi
de imaginea excelentă creată cu prilejul denaturării
informaţiei de la cursul ei normal. Ei „calcă pe
cadavre“, blocând şi chiar distrugând
carierele altora, mult mai profesionişti şi capabili.
Plecarile oamenilor capabili la firmele concurente şi obţinerea
unei poziţii de conducere peste nivelul uman şi profesional
cerut sunt practici curente la firmele infestate cu Eurile infantile.
De obicei cariera Eului infantil se construieşte cu preţul
dislocării unor oameni valoroşi de pe traseul profesional
nativ. În medie, sunt sacrificaţi şi eliminaţi
profesional 3-5 colegi de muncă, oameni capabili şi
devotaţi firmei, dar potenţiali concurenţi, pentru a
face loc promovării unui Eu infantil.
Deşi
are o imagine de oameni devotaţi şi loiali, un Eu infantil
va sacrifica întotdeauna interesele firmei pentru a accede la
postul râvnit. Revenind la lupta pentru putere, pentru un Eu
infantil este suficient să simtă că poziţia
şefului său direct se clatină pentru a începe
atacul asupra poziţiei acestuia. Cu mult timp înainte de a
şti alţii pe canalele oficiale, Eul infantil simte când
şeful direct îşi pierde din prestigiu, importanţă
şi imagine în faţa conducerii de top. Imediat este
accentuată comunicarea cu ultimul nivel de decizie. Oamenii „de
sus“ sunt personal apreciaţi şi stimaţi, li se
oferă informaţii blocate, li se comunică ce angajat
capabil, ascultător şi disciplinat pot găsi în
propria persoană. Din ascultători şi politicoşi
faţă de şefii direcţi, în doar câteva
zile Eurile infantile schimbă foaia, devenind obraznici,
agitaţi, neascultători, abuzivi faţă de nişte
oameni care realizează prea târziu ce viperă au ţinut
la sân. Situaţia se repetă ori de câte ori este
nevoie şi în scurt timp aceiaşi oameni de top care au
promovat ierarhic pe cine nu trebuia, se vor găsi ei înşişi
în postura de victime ale perversităţii şi
dorinţei de putere ale Eului infantil.
8. O tendinţă
clasică a Eului infantil este interesul acestuia pentru
activitatea profesională a altor colegi de serviciu aflaţi
pe poziţii de egalitate. Tendinţele de putere sunt deja
vizibile şi cu greu reprimate. Într-un mod vizibil care
atrage neplăcut atenţia oamenilor din firmă, deşi
nu este sarcina lui să verifice şi urmărească
activităţile altor posturi, deşi nimeni nu-i cere să
facă astfel de activităţi, Eul infantil te verifică,
urmăreşte, critică, informează că iar ai
greşit, că iar nu ai dat atenţie la ce spune el, că
iar este necesară intervenţia lui generoasă pentru a
te scoate din impas. Infantilul trebuie să ştie tot: ce au
făcut colegii pe ziua în curs, unde se află fiecare
la un moment dat, unde a plecat X, de ce întârzie la
servici colegul Y, de ce pauza de masă este aşa lungă
la Z, etc. Îţi urmăreşte inclusiv ritmul,
rapiditatea şi eficienţa în care sarcinile sunt
îndeplinite. Şi toate acestea sunt raportate, într-un
mod sau altul, oficial sau neoficial, conducerii executive şi
şefilor direcţi. Să fii coleg de serviciu cu un Eu
infantil te pune implicit în poziţia de vânat. Este
o vânătoare continuă şi fără şansă
a tuturor greşelilor tale de către un vânător
care nu iartă şi care găseşte o reală
plăcere în a afla probleme şi greşeli şi în
a informa cu privire la ele pe şefii răspunzători.
Această vânătoare a greşelilor personale este
amplificată de micile vendete personale ale Eului infantil care
ţine blocate informaţii importante. Deşi cunoaşte
că ai nevoie de o anumită informaţie, dacă nu
eşti omul care să-i dai mereu atenţie şi să-l
linguşeşti, accesul la ea îţi va fi blocat.
Ulterior Eul infantil va aştepta răbdăor să te
loveşti de problema care se putea rezolva cu informaţia pe
care ţi-a ascuns-o. Blocajul creat va fi folosit de Eul infantil
în scop personal, în scopul de a te discredita şi de
a-ţi atrage atenţia că nu este bine să-l
neglijezi emoţional. În organizaţiile care nu au puse
la punct proceduri interne corespunzătoare, Eul infantil este un
om apreciat de şefi şi conducere. Relaţiile personale
între Eul infantil şi superiori sunt excelente şi
comunicarea are loc pe canalele neoficiale. Informările directe
vizează toate aspectele obeservate şi in special
compromiterea oamenilor pe care-i consideră inamici personali.
|
|
