Capitolul
4
Nevoile de putere
Abraham
Maslow (1908-1970) a
fost una dintre cele mai strălucite minţi americane care
s-a ocupat de cercetarea fenomenelor psihice în
framântatul secol XX. Iar celebra piramidă
pe care a gândit-o este o reprezentare grafică, un model
pe planul simbolic care sintetizează una dintre cele mai
importante categorii psihice: trebuinţele umane. Şi deşi
Abraham Maslow s-a evidenţiat în studiul unei structuri
psihice cu mult mai complexe decât
nevoile umane şi anume
Sinele, fiind totodată şi unul din fondatorii psihologiei
transpersonale, se pare că el va rămâne în
memoria unui mare număr de oameni tocmai datorită studiilor
lui despre trebuinţele
umane.
Aceasta
deoarece piramida trebuinţelor
umane este un model mai uzual
şi mai accesibil decât avansatele teorii
psihanalitice în
înţelegerea comportamentului consumatorilor, a pieţei
în general şi a unor procese psihice de compensare care
îţi pot explica multe din tainele psihicului uman. Într-o
economie supraconcurenţială, în care
responsabilitatea proceselor de producţie a
fost preluată de tehnologie– roboţi, computere,
maşini etc-,
presiunea unei industrii, afaceri, iniţiative a crescut
pe departamentele de marketing
şi vânzări. Degeaba ai cercetare ştiinţifică
şi servicii bune dacă nu ştii şi să le
vinzi, ca să poţi să-ţi acoperi cheltuielile şi
să obţii profit. Nebunia afacerilor cu multe zerouri a dus
la creşterea extraordinară a importanţei strategiilor
şi promovărilor corespunzătoare serviciilor pe
care le oferi. De aceea, în
spatele discuţiilor, cărţilor şi articolelor în
care se menţionează piramida lui Maslow, de cele mai multe
ori este vorba despre marketing, vânzări şi
profituri.
Lăsând
la o parte teoria
motivaţională a
trebuinţelor, motivaţiilor, valenţelor, intereselor şi
convingerilor, în capitolul de
faţă voi folosi reprezentarea piramidei
lui Maslow pentru a descifra unul dintre cele mai misterioase şi
mai fascinante fenomene psihice şi anume trebuinţa,
setea de putere. Piramida lui Maslow este gândită pe cinci
nivele de trebuinţe ierarhice, dar aflate în relaţii
de dependenţă:
La
baza piramidei sunt nevoile
elementare, de bază, pe care trebuie să şi le
satisfacă orice fiinţă umană: nevoile de somn,
respiraţie, apă, alimente, căldură, adăpost,
mişcare şi sex. Satisfacerea lor îţi asigură
supravieţuirea biologică, iar nesatisfacerea duce
invariabil la încetarea funcţionării organismului
într-o perioadă de timp mai mare sau mai mică:
rezişti doar câteva minute fără oxigen şi
câteva zile fără apă.
La
următorul nivel al piramidei sunt reprezentate nevoile care ţin
de siguranţă: satisfacerea instinctului
de conservare şi nevoile de securitate, protecţie şi
siguranţă. Satisfacerea acestor nevoi ţine tot de
supravieţuirea ta biologică şi înseamnă
garantarea securităţii personale în faţa
diverselor agresiuni ale mediului extern
care îţi pot pune în
pericol viaţa.
Al
treilea nivel ierarhic cuprinde nevoile sociale.
După cum probabil intuieşti, nevoile sociale au drept
conţinut toate aspiraţiile fiinţei umane de a trăi
şi realiza în şi prin societate. Cele mai importante
cerinţe sociale sunt: trebuinţele de apartenenţă,
comuniune socială, structură, comunicare, implicare în
rezolvarea problemelor sociale, de participare la viaţa
comunităţii al cărei membru eşti, participarea la
evenimentele sociale, nevoia de iubire şi afecţiune,
trebuinţa jocului etc.
Deci
funcţia afectivă a personalităţii, cu toate
aspectele ei vitale pentru viaţa ta se realizează în
principal prin intermediul nevoilor sociale de pe nivelul trei al
piramidei lui Maslow. Nesatisfacerea nevoilor sociale duce la
însingurare, la un fel
de moarte psihică în care te stingi
încet, transformat în legumă fără
motivaţii şi iniţiativă. Slăbirea sistemului
psihic înseamnă însă şi pierderea
vitalităţii şi slăbirea sistemului imunitar,
moartea biologică în timp a organismului devenind doar o
chestiune probabilistică.
La
al patrulea nivel ierarhic vei
găsi reprezentate puternicele şi vizibilele trebuinţe
ale Eului. La fel ca şi în cazul precedent, satisfacerea
acestor trebuinţe îţi asigură sănătatea
psihică, nesatisfacerea lor marcând începutul unui
proces de alienare psihică la capătul căruia moartea
biologică nu este exclusă. Dintre trebuinţele
Eului menţionez: trebuinţa de mărire, de a fi
important, putere, control, posesiune, libertate, prestigiu, faima,
recunoaşterea socială
a valorii, de a-ţi etala averea, de a fi preţuit, lăudat,
apreciat, să ţi se recunoască meritele şi
efortul, de a fi ascultat şi înţeles, etc.
Dacă trebuinţele
sociale te transformă într-o mică rotiţă
necesară funcţionării imensei maşinării
numită societate, trebuinţele Eului sunt acelea care te
personalizează, te evidenţiază
în masa oamenilor, te legitimează ca individualitate
unică.
La
vârful piramidei lui
Maslow găseşti reprezentate
rafinatele trebuinţe de autorealizare. Nesatisfacerea
acestor nevoi nu îţi ameninţă existenţa
psihică ori biologică, ele asigurând totuşi
împlinirea ta ca fiinţă superioară, demn de
menirea şi existenţa pe acest pământ.
Autorealizarea înseamnă trebuinţele de împlinire
a visurilor şi scopurilor propuse, reuşită în
viaţă, hobby, activitatea de creaţie, conştientizarea
rolului şi rostului nostru în lume, relaxare, meditaţie,
distracţie, contemplaţie, confort şi plăcere. De
exemplu, limitat la trebuinţele Eului vei fi stilat, te
vei îmbrăca bine,
vei conduce o maşină
de lux şi vei locui într-o vilă de lux pentru a arăta
celorlalţi muritori de rând ce important şi puternic
eşti, dar motivat de nevoile de autodepăşire
şi autorealizare vei face toate acestea dar pentru tine
însuţi,
pentru satisfacţia
ta de om împlinit şi
fără a avea accente de etalare a valorii în ochii
lumii.
Între
nivelele ierarhice ale piramidei se stabilesc relaţii de
dependenţă a unei trepte de nevoi asupra unei alte trepte:
A.
Atâta timp cât nu ţi-ai
satisfăcut trebuinţele inferioare ierarhic de pe treptele
unu şi doi, nu vei putea accede la sistemul motivaţional
dat de treptele superioare trei, patru şi cinci. Perceperea şi
satisfacerea trebuinţelor sociale şi ale Eului sunt
condiţionate de satisfacerea mai întâi a nevoilor de
bază biologice şi de siguranţă. Nu numai că
satisfacerea treptei 3 sau 4 este trecută pe plan secund, în
aşteptare, până se satisfac nevoile treptelor
inferioare, dar aceste trebuinţe superioare nici măcar nu
le percepi ori
conştientizezi
suficient.Nu îţi trebuie multă ştiinţă
psihologică să îţi dai seama că nu îţi
arde de petreceri, maşini şi viaţă socială,
atâta timp cât nu ai ce mânca, nu poţi respira
sau viaţa îţi este pusă în pericol. Şi
nu vei putea discuta raţional şi inteligent cu
cineva atâta timp cât cazi din
picioare de somn şi epuizare.
B.
Prioritară este nevoia
care trebuie satisfăcută cât mai urgent. Chiar dacă
viaţa ta decurge normal, lin şi împlinită în
cadrul treptei 5, o problemă apărută în cadrul
treptei 2, 3 sau 4 va aprinde becul roşu şi atenţia se
va concentra asupra nevoii-problemă,
chiar neglijând satisfacerea trebuinţelor superioare. De
exemplu, este clar că vei amâna activităţile de
relaxare şi plăcere ştiind că îţi
pierzi funcţia ori
dacă ai neânţelegeri în familie. Vei lăsa
totul deoparte şi te vei concentra prioritar asupra
nevoilor descoperite şi de-abia după aceea te vei ocupa şi
de nevoile temporare neglijate.
Dar
dacă înţelegerea acestor conexiuni ale nivelelor
ierarhice ţine de bunul simţ, urmatoarea conexiune este mai
puţin cunoscută şi înţeleasă.
C.
Un deficit de satisfacere a nevoilor intervenit
la nivelele 2 şi 3– nevoile de
securitate şi cele sociale– conduce printr-un
proces de compensare la
întărirea şi accentuarea satisfacerii nevoilor
din cadrul treptei 4– trebuinţele
Eului. Mai concret, deficitul funcţiei afective şi a nevoii
de securitate intervenit la nivelele
2 şi 3 va supraestima importanţa satisfacerii nevoii
de putere de pe nivelul 4.
Cea
mai importantă funcţie a personalităţii
prin care practic îţi
exprimi şi trăieşti viaţa
este funcţia afectivă. Conţinutul acestei funcţii
este dat de afectivitate, cu tot ce înseamnă ea: stări,
dispoziţii, emoţii, sentimente, pasiuni, credinţe etc.
Gradul de maturitate a afectivităţii fiecăruia diferă
însă. Unii manifestă afectivitatea
sub forma de frânturi de afecte sub forma emoţiilor, alţii
ajung la nivelul sentimentelor, iar cei cu afectele cele mai profunde
ajung să manifeste pasiuni. De fapt, chiar modul în care
eşti caracterizat
în vorbirea curentă ţine cont de gradul de maturitate
afectivă: una este să se spună despre tine că
eşti un
emotiv, altceva că eşti
un sentimental şi
altceva când eşti
etichetat ca fiind un pasional.
Deficitul
funcţiei afective înseamnă că exprimarea
afectivităţii se face în principal prin emoţii
care formează o emotivitate de fond, hipersensibilitate,
şi sentimente majoritar
negative: teamă, nesiguranţă, neîncredere,
inferioritate, incertitudine, toate concentrându-se în
sintagma „complex de inferioritate“. O astfel de
exprimare a afectivităţii
ţi-ar crea un permanent
disconfort psihic şi ţi-ar pune sub semnul întrebării
sănătatea mintală. Totuşi, pentru ca aşa
ceva să nu se întâmple, inconştientul ia pentru
tine unele decizii interesante: apare fenomenul de credinţă
şi suprasolicită nevoile de putere ale Eului.
Credinţa
este un produs al funcţiei afectivităţii care pe calea
îmbrăţişării fără rezerve a unei
doctrine religioase, politice, sociale ori economice
potenţează reciproc
sentimentele de certitudine, siguranţă, încredere.
Astfel, deficitul afectiv este înlăturat.
O
altă modalitate de soluţionare de către inconştient
a deficitului funcţiei afective intervenit pe treapta
4-nevoile Eului– este
compensarea, adică transferul energiei deficitare
şi a tensiunii psihice negative asupra unei alte nevoi,
dintr-o treaptă ierarhică
superioară.
Nu
ştiu de ce, dar inconştientul decide ca deficitul energetic
generat de funcţia afectivă să se transfere asupra
nevoilor de putere, ducându-le
din normal în patologic. După acest transfer energetic,
complexul de inferioritate trece în complexul de superioritate
odată cu următoarele transformări: frica se
converteşte în agresivitate, sentimentul de
inferioritate trece în sentimentul de superioritate,
neîncrederea trece în
control, posesivitate şi gelozie, iar hipersensibilitatea în
indiferenţă.
Astfel,
nevoia de putere se va manifesta în exces
şi prin derivatele ei: nevoia de control, posesiune,
agresivitate, orgoliu, gelozie, ambiţie, perfecţionism,
indiferenţă, atitudine dominatoare. Prin deficitul funcţiei
afective, cea mai
puternică forţă a unui individ stă în
dorinţa lui de putere şi în derivatele
enumerate anterior.
1.
Prima informaţie
pe care o poţi înţelege şi folosi pragmatic în
relaţiile tale din procesul de compensare a afectivităţii
este tensionarea relaţiilor de cuplu prin apariţia
geloziei. Ştiind schema compensării, poţi să
înţelegi uşor de unde vine această gelozie. Când
pe câmpul fertil al sufletului cresc plantele neîncrederii
şi inferiorităţii, otrava lor alimentează
întotdeauna nevoia de control, ajungând la ceea ce
în limbaj curent se
numeşte gelozie.
Gelozia
este nevoia obsedantă de a controla şi ţine sub
observaţie partenerul, de a şti tot ce face şi ce nu
face, unde se duce, ce vorbeşte şi cu cine vorbeşte
etc., totul alimentat de neîncredere şi inferioritate. În
spatele geloziei se ascunde un om complexat, mâncat de
neîncredere şi ros de inferioritate, care, din convingerea
că este incapabil să obţină iubirea stabilă
a fiinţei iubite-adică din conştiinţa
inferiorităţii-găseşte
că singurul lucru pe care poate să-l facă este să
prevină şi să blocheze orice posibilitate a
partenerului de a relaţiona cu cineva, indiferent dacă este
de acelaşi sex sau opus.
Gelozia
de fond nu se răsfrânge doar asupra persoanelor de sex
opus, ci şi asupra acelora de acelaşi sex. Familia,
prietenii colegii de serviciu de acelaşi sex sunt pentru gelos
tot atâtea motive de îngrijorare cât i-ar
aduce aceleaşi persoane de sex opus. De fapt, consecinţa
ultimă a geloziei existenţiale este adoptarea unei
atitudini de retragere, de izolare, evitare a contactelor sociale.
Pentru gelos, viaţa dusă obsedant
alături de partener în familie, fără prieteni
ori apropiaţi este cea ideală.
2.
A doua informaţie
îţi arată care este consecinţa în planul
comunicării a degenerării nevoii de control. În mod
normal şi firesc nevoia de control apare în comunicare sub
forma acaparării dialogului de către o persoană care
se simte bine în situaţia de a fi în centrul
atenţiei sau când te superi dacă eşti întrerupt
în ceea ce spui.
Preluând însă o parte din deficitul afectivităţii,
nevoia de control degenerează în comunicare în
neacceptarea părerilor, opiniilor şi punctelor de vedere
ale altor interlocutori. Ceilalţi există doar pentru a nota
şi executa ordinele pe care le dai. Nu este vorba de a
asculta şi apoi a
respinge dintr-o raţiune oarecare judecăţile altora;
este chiar refuzul de a acorda celuilalt
dreptul să se exprime şi să-şi spună
punctul de vedere. De multe ori o astfel de abordare a comunicării
tale îţi arată
şi modul în care eşti privit ca om:
nonvaloare, zero, bun de nimic.
3.
A treia informaţie
descifrată din procesul compensarii deficitului afectiv explică
faptele produse în zona sexualităţii: hărţuieli
sexuale, violuri, violenţă conjugală şi tot felul
de agresiuni sexuale. Fraza de mai
sus poate fi scrisă şi altfel: Tensiunea emoţională
generată de deficitul funcţiei afective se elimină
prin supraestimarea funcţiei sexuale sau Dezechilibrul emoţional
interior se reface pe calea sexualităţii.
Spuneam
că acest complex de inferioritate cauzat de afectivitate se
transformă într-un complex de superioritate care intră
în componenţa nevoii de putere şi care se evidenţiază
prin nevoile de posesiune, control, agresiune, indiferenţă
şi atitudine dominatoare. Totul ai fi bine
şi nimic rău nu s-ar
întâmpla dacă toţi oamenii care au probleme
afective ar putea să-şi exercite în societate nevoile
de putere, posesiune, control, etc., prin accederea la funcţii,
ranguri sociale, onoruri, recunoaştere socială şi
acumulări materiale şi băneşti. Din păcate
însă organizarea
şi evoluţia societăţii
nu oferă aceste oportunităţi şi aşa se face
că, la marea majoritate a acestor oameni, nevoile de putere
rămân nesatisfăcute şi sunt refulate. Omul nu
are încotro şi adună tensiune, frustrare, ură,
adună în inconştient tot ce ţine de refularea
nevoilor puterii. Dar până când? Trebuie să
existe debuşee pentru aceste tensiuni, altfel omul ai înnebuni
sau sinucide.
O
variantă de eliminare a tensiunilor este defularea lentă a
nevoilor de putere în familie. Partenerul, frustrat
că regulile societăţii nu i-au permis satisfacerea
nevoii de putere în cadrul ei, se descarcă zilnic pe
membrii familiei, care devin astfel condamnaţi să îl
suporte.Rezultatul defulării agresivităţii,
controlului, posesiunii şi dominării în familie este
denaturarea relaţiilor familiale tip cooperare în
familia autoritaristă clasică sau autoritaristă
ascunsă, descrise la capitolul 2.
Nu
mă refer doar la
violenţa fizică. Aceasta este numai o parte a medaliei.
Reversul înseamnă
violenţă verbală-ameninţări,
urlete, crize de nervi-precum şi controlul şi supunerea
celorlalţi voinţei lui absolute. Nevoia de control duce la
gelozie şi neacceptarea exprimării vreunei opinii din
partea membrilor de familie. Imaturitatea emoţională
înseamnă deficitul funcţiei afective a
personalităţii, refăcut prin nevoile de putere.
O
altă posibilitate ca indivizii care şi-au
refulat nevoile de putere să-şi refacă
echilibrul psihic este abreacţia. Abreacţia înseamnă
descărcarea bruscă, totală, uneori chiar violentă
a materialului psihic refulat. Descărcarea bruscă şi
violentă a nevoilor de putere refulate se produce de regulă
şi pe cale sexuală. Sexualitatea este cea care preia
imensele energii refulate şi care le dă dreptul la
existenţă prin intermediul formelor ei de reprezentare. Şi
când nevoile tale de putere refulate-posesiune, control,
putere, agresivitate,
indiferenţă-se descarcă brusc prin sexualitate,
efectele vizibile sunt hărţuirile sexuale, agresiunile
sexuale, violurile şi acel gen de crime care îţi
îngrozesc prin cruzime şi animalitate.
În
momentul în care vrei să
înţelegi faptele antisociale de natură sexuală,
întrebările par că nu-şi mai
găsesc răspunsurile. Multe femei agresate nu au un
fizic atractiv, nu se îmbracă provocator, nu răspund
în nici un fel la abordările „glumeţe“,
transmit un aer supus, umil, cuminte şi chiar unele sunt
femei de peste cincizeci de ani. Şi nu numai că astfel de
femei agresate există, dar numarul lor, raportat la totalul
abuzurilor sexuale este neînţeles de mare. Cum pot fi
explicate asemenea ciudăţenii? În mod raţional,
dacă tot se expune privaţiunii unor ani de
libertate, femeile agresate ar
trebui să aibă un aspect fizic plăcut şi să-l
inspire fizic pe bărbat,
care să-şi piardă efectiv capul şi să nu mai
ştie ce face. Dar realitatea este puţin diferită.
Explicaţia
de ce se întâmplă astfel de cazuri „de
neînţeles“ constă
în procesul de compensare explicat. Profilul potenţialului
agresor este un bărbat până în 45
de ani, cu certe probleme emoţionale. Sufletul lui este
reprezentat de frică, nesiguranţă, incertitudine,
inferioritate. Compensate, acestea se vor transfera nevoilor de
putere, între care nevoile de: control, posesiune, agresivitate
şi indiferenţă sunt prioritare. La un astfel de
bărbat, când vorbim despre agresiuni şi hărţuieli
sexuale, să înţelegi că nu este vorba despre
sex, ci despre putere. Trăirea posesiei sexuale a unui organism
este cea care îi aduce psihopatului satisfacţia puterii.
Deosebit de relevantă în cazul agresiunilor psihopaţilor
este nevoia de control. Aceasta intervine pe tot parcursul actului
sexual şi este cu atât mai pusă în valoare cu
cât femeia se zbate şi se chinuie să scape. Agitaţia
femeii îi dă ocazia psihopatului să o controleze mai
dur şi astfel să obţină o mai mare plăcere
sexuală. O femeie care nu se zbate în mâinile lui îi
provoacă crize de furie pentru că astfel nu-şi mai
poate dovedi puterea lui de a o controla, ceea ce, pe ansamblu, duce
la scăderea sentimentului puterii şi a plăcerii
sexuale a psihopatului. Nevoia de control este cea care dictează
în final psihopatului actul luării vieţii unei fiinţe
umane. El simte că trebuie să posede şi să
controleze victima pentru totdeauna. O stranie şi bolnavă
credinţă magică primitivă îi şopteşte
psihopatului că
deşi nu are sub control
un organism viu, dacă el i-a luat viaţa, sufletul acestuia
îi va aparţine lui pe vecie. Senzaţia de control al
sufletului victimei în lumea de dincolo psihopatul o obţine
prin păstrarea a diverse lucruri personale ale victimei. Acestea
sunt puse cu grijă în locuri ascunse şi venerate
periodic. Am văzut un documentar cu un astfel de psihopat, care
pentru a se asigura de controlul pe veci asupra victimelor, le
îngropa trupurile sub propria casă. Satisfacţia
posesiunii şi controlului rămăşiţelor
pământeşti ale nefericiţilor erau pentru el mai
mari decât pericolul de a fi descoperit. Cunoşterea de
către investigatori a faptului că psihopaţii de acest
gen păstrează din lucrurile victimei este de multe ori
singurul drum care, poate fi urmat pentru a-l
găsi şi opri să mai ia şi alte vieţi
nevinovate.
Dar
dacă profilul psihologic al agresorului stă sub semnul
nevoii şi voinţei de putere, cel al victimei stă sub
semnul nevoii şi voinţei de supunere. Potenţialele
victime sunt femeile care deşi au un fizic neatrăgător,
par slabe, neajutorate, incapabile să se apere. Nu contează
frumuseţea, puterea lor de atracţie ori definirea corpului,
psihopatul satisfăcându-şi în primul rând
nevoile patologice de
putere, de control şi de posesie. Revenind la
profilul victimelor, acestea exprimă prin gesturi, mimica feţei
şi privirea ochilor o anumită docilitate, supuşenie,
cuminţenie, adică o voinţă de supunere. În
mod real, misiunea de viaţă a femeilor dominate de voinţa
de supunere este să găsească un bărbat pe care
să-l iubească şi să i se supună. Iar
psihopatul dotat cu voinţă de putere este un adevarat
detector al femeilor care vor să se supună. El le simte
menirea, destinul, chemarea inconştientă la supunere şi
docilitate. Pentru psihopat, această simţire animalică
este percepută ca pe un ordin pe care trebuie să-l
execute, fie că vrea, fie că nu. Ceva mai presus de voinţa
lui îl determină să o supună violent pe cea
care, neauzit altora, îi strigă: „vreau să mă
supun ţie“. Astfel se
explică şi scuza stranie pe care o oferă psihopaţii
pentru faptele lor: nu ei sunt de vină, ei doar au împlinit
chemarea secretă a victimei. Nu ei au vrut să facă aşa
ceva, dar victima i-a implorat şi rugat să o supună şi
să o posede. Orice comentariu la această motivare a
agresiunilor sexuale este de prisos. Poate părea curios, dar aşa
şi este: voinţa de putere a bărbatului este cea care o
împlineşte pe femeia destinată voinţei de
supunere. Faptul că această atracţie poate avea
consecinţe grave pentru femeie este datorită unor nevoi de
putere patologice refulate, care duc la apariţia psihopaţilor
dotaţi cu o voinţă de putere patologică.
Interpretând
agresiunile şi crimele sexuale ciudate, neînţelese,
în care nu a fost vorba de sex, ci de putere, îţi
poţi face o idee asupra numărului de indivizi care au
probleme afective şi cărora societatea nu le poate
oferi o cale de a-şi
descărca energia afectivă negativă prin nevoia de
putere. Şi până când nu se va găsi o cale
ca deficitele afective să nu se transfere nevoii de putere, iar
aceasta să nu se descarce prin sexualitate, abuzurile şi
violenţele sexuale vor continua în toate societăţile
umane, indiferent de gradul de civilizaţie ori informatizare al
acestora.
4.
A patra informaţie îţi
dezvăluie care ar fi scenariul de
viaţă dacă voinţa de putere ar intra în
concurenţă cu
afectivitatea şi ar câştiga. Până acum am
vorbit despre deficitul natural, ereditar al funcţiei afective
care duce la întărirea patologică a nevoii de putere,
care, dacă nu ar beneficia de energiile afective
negative, ar rămâne
la fel de banală şi normală ca şi celelalte
nevoi. În cazul de faţă însă situaţia
este inversă: nevoia de putere este din start puternică şi
nesăţioasă, tinzând să acapareze întreg
psihicul, iar funcţia afectivă este normală şi
aducătoare de stabilitate. Afectivitatea este singura care
rămâne să lupte cu nevoia de putere ajutată în
acest conflict de:
perfecţionism, ambiţie, orgoliu, complex de superioritate
şi nelipsitele nevoi de posesiune şi control. Cazul
pe care-l voi analiza aici
este situaţia în care nevoile de putere sunt mai puternice
decât afectivitatea şi înving. Care sunt
consecinţele şi care va fi scenariul de viaţă al
unui astfel de om?
Să
luăm cazul ipotetic în care tu eşti acela care
trăieşte acest proces psihic. Deşi
ai depăşit
stadiul emoţiilor şi eşti dotat cu stări afective
mature şi stabile, acestea sunt înăbuşite şi
refulate. Voinţa de putere nu acceptă manifestările
umanizate, slabe, ci doar duritate, indiferenţă, lipsa de
scrupule, compromisuri, cel mult
pragmatismul afectiv. Dar blocarea afectivităţii duce la
aceeaşi situaţie anterioară: crearea
complexului de inferioritate
şi compensarea lui în complex
de superioritate şi nevoi de putere. Pentru
curajul de a-ţi bloca şi inhiba afectivitatea, vei
plăti un preţ destul de mare, sub forma declanşării
şi dezvoltării bolii psihice numită generic „nevroză“.
Faptul că acest cuvânt ascunde o mare diversitate de
devieri psihice printre care obsesii şi psihoze,
care se concretizează în ani de suferinţă, este
cu atât mai tragic cu cât habar nu ai ce te
aşteaptă. Lăsând deoparte incertitudinea ca
societatea şi mecanismele economice să îţi ofere
într-adevăr puterea dorită, suferinţa care te va
măcina este certă. Şi pentru că satisfacerea
nevoilor de putere are un cost, în cazul nostru acesta înseamnă
un timp de minimum cinci ani de experimentare pe propria viaţă
a „deliciilor“ nevrozei.
Permanentele conflicte interioare, dependenţa afectivă,
ruinarea relaţiilor cu membrii familiei, cu prietenii şi
riscul prăbuşirii în nebunie sau sinucidere
sunt doar o parte infimă
dintre „deliciile“
nevrozei. Precum Iisus pe Golgota, trăind practic singur, fără
prieteni în această lume dură, îţi vei
duce crucea puterii. Pentru
cei din jurul tău, pari a experimenta
mereu senzaţia puterii: îţi place să fumezi
ţigări scumpe, să porţi haine de firmă, să
ai cele mai frumoase femei, să conduci maşini puternice.
Turarea al maxim a unui motor de sute de cai putere dă oricui
senzaţia de putere, dar pentru tine această
senzaţie este un drog
fără de care nu poţi trăi. Satisfacerea nevoii de
putere te poartă
prin instituţii
guvernamentale, corporaţii, firme, organizaţii şi
agenţii economice, politice şi financiare, oriunde există
o structură birocratică şi ierarhie în care poţi
promova.
Dar
nu eşti o oaie în mijlocul lupilor. Calităţile
tale se mulează perfect pe propriile puteri: perfecţionism,
ambiţie, orgoliu, lipsă de scrupule, compromisuri, toate
îţi folosesc pentru a-ţi împlini
visul vieţii lui: să ai putere, să simţi că
trăieşti puterea.
Faptul că ai o poziţie ierarhică de top, că de
tine depind mulţi oameni şi bani te face să te
simţi bine, împlinit
şi puternic. Dar totul este jucat pe o singura carte. Doar un
mic cutremur să se producă şi toată râvna
depusă în anii de perseverare în ierarhie se pierde.
Pierderea funcţiei pe care o deţii echivalează cu o
trimitere la cimitirul dinozaurilor şi astfel vei ajunge
un om pierdut şi singur. Pentru toţi participanţii la
cursa puterii, fenomenul prieteniei între colegii de
serviciu este inexistent.Chiar
dacă teoretic ei vorbesc de prietenie, practic ea este
desfiinţată de trădările şi prelucrările
pe la spate de către „prieteni“.
De aceea, pentru a rezista este indicat un psihic puternic şi să
ai sprijinul afectiv al familiei şi cunoscuţilor.
Dar datorită nevrozei
reuşeşti pe
parcursul anilor să-ţi îndepărtezi
familia şi prietenii şi eşti
un singuratic şi pe drumul spre putere şi în viaţa
particulară. Anii dedicaţi în întregime
ierarhiei te-au rupt de familie şi comunitate. Nici nu-ţi
cunoşti vecinii,
nici nu ştii cum a prosperat
şi s-a dezvoltat
cartierul în care trăieşti. De aceea, pierderea
funcţiei este un şoc, o readaptare la un statut social
inferior. Dintr-o dată descoperi că nu ai cu adevărat
o familie, prieteni, apropiaţi, că eşti
neintegrat în comunitate.
Dar
indiferenţa ta
vis-à-vis de comunitate
şi familie se răsplăteşte acum prin respingerea
ori indiferenţa acestora. Privit că un „fost“,
un „dinozaur“, îţi
vei trăi ultimii ani din
viaţă neştiut şi neobservat de nimeni. Părăsit
de colegi şi fără suportul familiei, vei avea timp să
meditezi la iluzia
puterii şi la preţul pe care l-ai
plătit pentru a o avea. Dacă însă a meritat ori
nu, singur tu o poţi spune.
Informaţiile
capitolului 4:
1. Deficitul energetic generat de funcţia afectivă se
transferă asupra nevoilor de putere, ducându-le din normal
în patologic. Nevoia de putere se va manifesta în exces
şi prin derivatele ei: nevoia de control, posesiune,
agresivitate, orgoliu, gelozie, ambiţie, perfecţionism,
indiferenţă, atitudine dominatoare.
2. Nevoia de control
degenerează în comunicare în neacceptarea părerilor,
opiniilor şi punctelor de vedere ale altor interlocutori.
3. Tensiunea emoţională generată de deficitul funcţiei
afective se elimină prin supraestimarea funcţiei
sexuale.Dezechilibrul emoţional interior se reface pe calea
sexualităţii.
4. Profilul victimelor agresiunilor sexuale exprimă
prin gesturi, mimica feţei şi privirea ochilor o anumită
docilitate, supuşenie, cuminţenie, adică o „voinţă
de supunere“ care îl caută
şi cheamă pe agresorul dotat cu „voinţă de
putere“.
|
|
