Capitolul 1
Flexibilitatea în relaţii
În
fiecare zi auzi despre faptul că eşti responsabil pentru
viaţa ta, că îţi decizi viitorul, că eşti
stăpîn pe ce vei face şi cum vei trăi. Iar
pentru a susţine aceste afirmaţii
ţi se spune mereu „Schimbă-ţi atitudinea!“.
În presă, la televizor, în reclame, ţi se cere
insistent: „Schimbă-ţi
atitudinea!“.
Afirmaţia
despre importanţa atitudinii şi a controlului este corectă.
Dar schimbarea unei atitudini este dificil de realizat din cel puţin
două motive: schimbarea cere timp şi apare în urma
unei puternice motivaţii şi apoi nu este foarte clar ce
este aceea o atitudine, ce realităţi interioare desemnează
acest cuvânt. Înţelegi că trebuie să
schimbi ceva din fiinţa ta, un dat fundamental al modului în
care vezi şi percepi realitatea înconjurătoare, dar
ce anume trebuie să schimbi, rămâne un mister.
Schimbarea atitudinii nu este uşor de realizat, deoarece
înseamnă o introspecţie, o călătorie în
tine însuţi pe care nu îndrăzneşti, nu
crezi că poţi să o faci.
Spre
exemplu, există diverse atitudini pe care le poţi înţelege
şi schimba relativ uşor : atitudinile indiferente faţă
de mediu şi cele faţă de problemele comunităţii
în care trăieşti. La nivelul relaţiilor
inter-umane,
atitudinile pe care le poţi practica sunt numerose, dar trei
atitudini sunt fundamentale:
Implicare-afecţiune-cooperare
Agresivitate-cinism-duritate
Rezervă-indiferenţă-retragere
La
nivelul raporturilor interumane, îndemnul „schimbă-ţi
atitudinea“ îl
poţi concretiza şi pune în aplicare prin adoptarea
uneia dintre cele trei atitudini fundamentale. Vei alege o atitudine
de implicare, rezervă sau agresivitate în funcţie de
personalitatea celuilalt şi de interesele pe care le ai de
realizat. Îţi spuneam că în general este greu
să înţelegi ce anume din interiorul tău poţi
să schimbi şi în ce măsură. Practic, prin
programul de viaţă dezvoltat încă din primii ani
de viaţă, te-ai învăţat să exprimi
permanent doar o atitudine din cele trei enumerate, celelalte două
aşteptînd în stare latentă, activarea lor fiind
însă oricând posibilă. Aceasta este şi
situaţia cel mai des întâlnită: majoritatea
oamenilor manifestăm permanent o atitudine, completată
uneori de celelalte două atitudini latente, dar pline de viaţă.
Un mic procent manifestăm permanent toate cele trei atitudini,
dar nu conştient, după criterii raţionale, ci
instinctiv, haotic. Nici chiar acele persoane care şi-au
exprimat în diverse situaţii aceste trei atitudini de bază
nu ar putea explica
raţional de ce au adoptat o atitudine sau alta
într-un
context dat.
Revenind
la problema pusă, cum să îţi schimbi atitudinile
în funcţie de interesele pe care trebuie să le
realizezi, dacă ele sunt latente în inconştient?
Dificultatea provine din faptul că ceea ce trebuie să
schimbi este ascuns, ferit de privirile curioase ale conştientului
şi că această schimbare poate surveni doar după
ce conştientizezi atitudinile latente din inconştient. De
aceea, înainte de a-ţi arăta ce informaţii poţi
folosi din cunoaşterea celor trei atitudini, vreau să
înţelegi ce înseamnă ele şi care este
calea găsirii lor.
A.
Atitudinea de implicare
Atitudinea
de implicare este un adevărat mod de a percepe viaţa şi
totodată un răspuns la provocările acesteia prin
prisma anumitor nevoi înscrise în programul tău de
viaţă: nevoia de siguranţă, nevoile de a fi
plăcut, necesar, dorit, iubit, acceptat, binevenit, aprobat,
ajutat, protejat, îngrijit, călăuzit etc. Pentru
a-ţi satisface aceste
nevoi eşti nevoit să te integrezi social,
să faci parte dintr-o colectivitate, comunitate sau grup, să
accepţi un anumit nivel de conformism social. Psihanalista
culturalistă Karen Horney defineşte un tip de personalitate
plecând de la trăirea vieţii prin prisma
atitudinii de implicare-afecţiune-cooperare
:
„Din
cauza naturii nediscriminative a trebuinţelor sale, tipul docil
va fi înclinat să-şi supraevalueze
afinităţile şi interesele pe care le are cu cei din
jurul său şi să nu ia în seamă factorii
separatori.(…)El încearcă în mod automat să
trăiască pe măsura aşteptărilor celorlalţi
sau a ceea ce crede el a fi aşteptările lor, pierzând
adesea din vedere propriile sale sentimente. Devine altruist, gata de
autosacrificiu, nepretenţios, cu excepţia nemărginitei
sale dorinţe de afecţiune. (...) nu-şi consultă
propriile sentimente sau judecata proprie, ci dă orbeşte
altora ceea ce el este împins să dorească de la ei,
şi este profund zguduit dacă recompensele nu se
materializează.(…)Orice dorinţă de răzbunare
sau triumf asupra cuiva este profund reprimată, încât
el însuşi, adesea, se minunează cât de uşor
de conciliat este şi că niciodată nu nutreşte
pentru multă vreme resentimente. O trăsătură
tipică face parte din dependenţa sa generală de
ceilalţi. Este vorba de tendinţa sa inconştientă
de a se evalua pe sine după ceea ce gândesc ceilalţi
despre dânsul. Stima faţă de sine însuşi
creşte sau scade în raport cu aprobarea sau dezaprobarea
lor, în raport cu afecţiunea sau lipsa lor de afecţiune.
De aceea, orice respingere este realmente catastrofală pentru el
(...), orice critică, respingere sau neglijare este un pericol
terifiant, iar el poate face cel mai deplorabil efort de a recâştiga
bunăvoinţa persoanei care astfel l-a ameninţat.(…)
Adesea iubirea îi apare acestuia drept singurul scop pentru
care merită să lupţi şi să trăieşti.
Viaţa fără iubire i se pare anostă, inutilă,
deşartă“.
Satisfacerea
nevoilor care stau la baza atitudinii de implicare presupune
modelarea caracterului în conformitate cu normele societăţii:
trebuie să devii
sensibil la nevoile semenilor, altruist, recunoscător şi
generos, păstrînd însă mereu vie speranţa
reciprocităţii.
Pentru
nevoile fundamentale pe care trebuie să ţi le satisfaci şi
pentru realizarea scopurilor obiective pe care ţi le-ai propus,
atitudinea de implicare este cea mai bună alegere deoarece te va
înzestra cu cele necesare: iniţiativă, efort
conştient, flexibilitate, planificare, acţiune,
meticulozitate, acceptarea riscului, pragmatism, concentrarea asupra
scopului şi deschiderea spre schimbare .
În
schimb, lipsa de agresivitate te va frustra de fermitate, hotărâre
şi îndrăzneală, ceea ce îţi va reduce
din reuşite şi va face posibilă acceptarea conştientă
a inferiorităţii faţă de ceilalţi. Integrat
fiind într-un sistem relaţional, sentimentul stimei de
sine va creşte sau scade în raport cu părerea
celorlalţi despre tine, în raport cu afecţiunea sau
lipsa lor de afecţiune. Deşi respingi valorile atitudinii
agresive vei admira totuşi în secret oamenii care
manifestă egoism, putere, lipsă de scrupule, orgoliu.
„Descoperim
o diversitate de tendinţe agresive puternic reprimate. În
contrast net cu aparenta hipersolicitudine, dai peste o nemiloasă
lipsă de interes faţă de ceilalţi, atitudini de
sfidare, tendinţe inconştiente de parazitare sau
exploatare, înclinaţii de a-i controla şi manipula pe
ceilalţi, trebuinţe neînduplecate de a excela sau de
a se bucura de succese vindicative“.
Reprimarea
atitudinilor complementare de rezervă şi agresiune o va
întări pe cea dominantă, adică de implicare.
Sentimentul dominant al implicării este iubirea prin care îţi
satisfaci trebuinţele de a iubi şi de a fi iubit, dar şi
tendinţele agresive refulate travestite în atitudinea
dominatoare.
B.
Atitudinea agresivă
Atitudinea
agresivă este modul în care percepi, înţelegi
şi răspunzi provocărilor vieţii prin prisma
deficitelor de securitate şi ale funcţiei afective care în
final potenţează şi întăresc vizibilele
trebuinţe ale Eului: trebuinţele de succes, prestigiu,
putere, importanţă, afirmare, impunere, ambiţie,
control, de a atrage
atenţia, posesiune şi dominare (numesc aceste
trebuinţe ale Eului raportându-mă la ierarhizarea
trebuinţelor gândită de Maslow).
Acest
deficit de securitate care va creşte trebuinţele Eului de
cele mai multe ori nu este justificat de situaţia reală în
care te afli în societate sau natură, fiind rezultatul
subiectiv al percepţiei şi apercepţiei negative şi
al proiecţiei agresivităţii inconştiente
acumulate care schimbă în mintea ta raportul de forţe
ostile potenţial distructive. Percepţia şi apercepţia
negative vor fi susţinute şi de sensibilitatea şi
hipersensibilitatea specifice care te vor face să resimţi
puternic amplificată ostilitatea semenilor şi să te
îndoieşti de adevăratele lor intenţii.
Doarece
trebuinţele Eului sunt
puternic alimentate şi de deficitele trebuinţelor sociale
ale funcţiei afective, un izvor al agresivităţii este
frica, teama, emotivitatea, native sau învaţate.
Deficitele de securitate şi ale trebuinţelor sociale,
apercepţie negativă şi proiecţia agresivităţii,
hipersensibilitate şi creşterea deficitelor de realizare a
trebuinţelor Eului fac toate parte din lumea interioară
ascunsă, niciodată dezvăluită în societate
a tuturor acelora care şi-au facut din dictonul „homo
homini lupus“ un mod de a răspunde
la stimulii şi provocările vieţii.
Dar
să nu crezi că atitudinea agresivă trebuie
deconsiderată doar pentru că cei care o practică nativ
sunt clienţii potenţiali pentru şedinţele de
terapie ale psihologilor şi psihiatrilor de pretutindeni.
Atitudinea agresivă trebuie să facă parte din
arsenalul tău de luptă şi reuşită pe termen
lung în viaţă, deoarece te va dota cu multe din
calităţile necesare succesului: siguranţă,
fermitate, hotărâre (mai exact super-calitatea numită
hotărâre va fi câştigată după
accesul la viziunea privind scopurile, realizărie şi
aptitudinile în viaţă), îndrăzneală,
vitalitate şi energie, puterea de a rezista eşecurilor şi
neâmplinirilor, capacitatea deciziei rapide şi flexibile,
continuă perseverenţă,
refuzul acceptării compromisurilor ca iluzii ale înaintării,
acceptarea unui statut social inferior, rezistenţa la lipsuri
alimentare, materiale şi morale, îndârjire pe termen
lung (religios, moral sau material), vigoare şi antrenarea
corpului prin sport de performanţă şi de
întreţinere, fanatism mistic-religios, material şi
etic, pro-activitate şi susţinerea acţiunii indiferent
de obstacole.
Dau
din nou cuvântul lui Karen Horney care pornind de la atitudinea
de agresivitate-cinism-duritate
defineşte un tip de personalitate mult dorit şi aplaudat de
etica afacerilor :
„Tipul
agresiv ia drept de la sine înţeles faptul că orice
om este ostil şi refuză să admită contrariul.
Pentru el viaţa este o luptă a tuturor împotriva
tuturor şi e vai de oaie în mijlocul lupilor. Trebuinţele
sale derivă în esenţă din sentimentul său
că lumea este o arenă în care, în sens
darwinist, numai cel mai bine adaptat supravieţuieşte, iar
cel puternic îl anihilează pe cel slab. (...), în
orice caz, legea supremă este urmărirea interesului
personal. De aceea trebuinţa sa primă devine una de control
asupra celorlalţi. Orice situaţie sau relaţie este
privită din punctul de vedere al lui «ce pot eu scoate din
asta?», fie că este vorba de bani, prestigiu, relaţii
sau idei. Individul însuşi este conştient sau
semiconştient convins că toată lumea acţionează
în felul acesta şi că ceea ce contează este s-o
faci mai eficient decât ceilalţi.
Pentru
el iubirea joacă un rol neglijabil. Nu în sensul că
nu s-ar «îndrăgosti» niciodată (...), dar
ceea ce este pentru el de primă însemnătate este să
aibă o pereche eminamente avantajoasă, al cărei
farmec, prestigiu social sau avere să-i poată întări
propria poziţie. Nu vede nici un motiv pentru care să aibă
consideraţie faţă de ceilalţi. Tabela sa de
valori este construită prin prisma filosofiei junglei. Puterea
face dreptul. Destul cu omenia şi mila. Homo homini lupus“.
C.
Atitudinea rezervată
Atitudinea
rezervată este modul în care percepi şi răspunzi
vieţii prin prisma deficitelor de siguranţă şi
securitate, dar spre deosebire de situaţia descrisă mai
înainte, unde puteai opta pentru o implicare socială
variat agresivă, datorită unui deficit de vitalitate şi
energie inconştient preferi să te retragi în
carapacea şi în universul tău. Ascetismul laic este o
variantă. Sunt puternic accentuate nevoile de independenţă,
singurătate şi superioritate.
Karen
Horney îţi descrie pe scurt caracteristicile
atitudinii rezervate:
„Crucială
este trebuinţa lor interioară de a pune o distanţă
emoţională între ei înşişi şi
ceilalţi. Mai precis, este vorba de hotărârea lor
conştientă şi inconştientă de a nu se lăsa
implicaţi emoţional în relaţia cu ceilalţi,
în dragoste, luptă, cooperare sau competiţie. Ei trag
în jurul lor un fel de cerc magic în care nimeni nu poate
pătrunde. Printre cele mai frapante este trebuinţa de
autonomie şi un mod mai precar de a-şi menţine
autonomia este acela de a-şi restrânge, conştient sau
inconştient, trebuinţele. O altă trebuinţă
accentuată este trebuinţa de singurătate. De regulă,
el preferă să muncească, să doarmă, să
mănânce singur. Îi displace să împărtăşească
vreo trăire. (...)El nu doreşte să fie implicat, nu
are nevoie de nimeni, nu le permite celorlalţi să se
amestece în viaţa lui sau să-l influenţeze.
Există tendinţa principală de a suprima orice
sentiment, ba chiar de a-i nega existenţa“.
Lăsând
la o parte condiţionările psihologice deficitare,
atitudinea rezervată te va pregăti pentru viaţă
cu câteva atuuri foarte importante:
independenţa şi autonomia faţă de condiţionările
sistemice dacă eşti un ascet laic, creşterea
libertăţii interioare şi de acţiune, excelenţa
în relaţiile inter-umane prin practica diplomaţiei şi
evitarea capcanelor de relaţionare cu indivizii problemă şi
Eurile infantile.
Poate
vei constata cu oarecare
mirare că atitudinea rezervată este aceea care îţi
va aduce cele mai bune rezultate în relaţiile inter-umane.
Implicarea şi agresivitatea sunt cele uzual folosite de mai
toată lumea, pe când rezerva este o raritate. Atitudinea
rezervată este esenţa diplomaţiei. Există oameni
care au o diplomaţie nativă, înnăscută.
Relaţiile lor cu toată lumea sunt excelente şi chiar
îţi mirăm cum evită certurile sau
neînţelegerile. Toţi aceşti oameni deosebiţi
se ghidează în tot ceea ce fac după atitudinea
rezervată. Puşi în contact cu diverse interese şi
grupuri de influenţă, ei trebuie să ştie când
să se implice şi când să se retragă, fără
a crea senzaţia oportunismului şi urmărind în
acelaşi timp scopurile stabilite de organizaţiile lor.
Pentru
tine, cea mai bună
soluţie este să descoperi atitudinea rezervată
latentă, cu miile ei de nuanţe de la cei care o practică
zilnic, fără efort ori conştientizare a stării
lor.
În
fine, cea mai puternică, cvasi-necunoscută şi
importantă manifestare a atitudinii rezervate o poţi găsi
în fermitatea răspunsurilor generice date vieţii şi
Sistemului din poziţia retrasă a ascetului laic. Ascetul
laic este individul care deşi trăieşte, munceşte
în şi pentru societate, familist convins,se
află într-o continuă luptă cu iluziile şi
predeterminările sistemice înlănţuitoare.
Refuzând minciunile propagandei autoritare şi democratice,
respingând momelile destinate rolului de participant în
societatea consumatoristă, prin disciplină, gândire,
inteligenţă sistemică şi înţelegere a
vieţii, ascetul laic ajunge să trăiască o viaţă
naturală şi în conformitate cu legile divine
instituite de Dumnezeu. Asceţii laici, deşi în
paralel cu agresivitatea exprimată printr-o sălbatică
autodisciplină, independenţă şi autonomie,
practică şi o atitudine de
îndârjită neimplicare socială, sunt din
punct de vedere al Sistemului
şi al oamenilor din umbră care-l întreţin
„evenimente raţionale previzibile“
pe care este bine să nu le scapi din vedere. Iarăşi nu
este mai puţin adevărat că asceţii laici sunt
constituiţi din acelaşi material uman de o fanatică
autonomie şi independenţă (raţionalişti
mistici) ca al oamenilor de Sistem,
puse însă în slujba Conştiinţei Proprii şi
Universale.
Cuvintele:
neputinţă, ostilitate, izolare, definesc sintetic cele trei
atitudini explicate. Cele trei direcţii nu apar în
realitate pure, ci combinate, înlănţuite, însă
atitudinea predominantă îţi va determina conduita în
societate.
Astfel,
dacă predominant aparţii implicării, totuşi vei
putea manifesta înclinaţii spre agresivitate şi o
trebuinţă de izolare. Dacă predominant aparţii
agresivităţii, vor apărea tendinţe de docilitate,
supunere şi dorinţa de afecţiune. Şi este de
aşteptat că dacă predominant eşti rezervat,
latent vei fi şi ostil şi dornic de afecţiune.
Atitudinile
mai puţin evidente nu sunt neaparat şi mai puţin
influente. Uneori în timpul vieţii, atitudinea
predominantă se poate schimba, sub imperativul unor experienţe
dramatice şi al unor procese interioare, schimbarea depinzând
de cât de puternic a fost imprimat în inconştient un
anumit tipar.
1.
Prima informaţie pe care o poţi folosi din aplicarea
celor trei atitudini este că îţi poţi înfrunta
propriul destin şi rescrie propria istorie.
Noţiunile
de destin şi soartă au fost impuse ca fiind acea
predeterminare a cursului vieţii tale, fără
posibilitatea vreunei schimbări. Prin interpretarea unor
fenomene cosmice, date calendaristice, vise, întâmplări
din lumea animală,…etc,
experţii conştiinţei magice dinainte stabilesc, fără
putinţă de schimbare, care şi cum îţi va fi
viaţa. Puterea ta în modificarea propriului destin prezis
ar fi limitată la aspecte neesenţiale ale vieţii.
Noţiunile de destin, soartă, fatalitate, reâncarnare
sunt încă larg acceptate şi folosesc pentru a găsi
răspunsuri la diverse intrebari filosofice existenţiale.
Contrar
acestor doctrine, ştiinţa aduce probă după probă
că nu depinzi într-un mod fatal de factori exteriori, şi
că poţi să-ţi decizi şi să urmezi
drumul pe care-l
doreşti. Ştiinţa aduce în sprijinul tău
explicaţia că anumite situaţii din viaţa ta se
întâmplă, se repetă şi pot fi prezise
deoarece există legi foarte precise care guvernează
realitatea social-naturală înconjurătoare şi
sufletesc-interioară. Mărul nu cade
din copac pentru că aşa i-a fost prescris să cadă,
ci pentru că se manifesta o lege care guvernează pământul:
legea gravitaţiei. Cunoaşterea acestor legi fizice,
biologice, matematice, sociale îţi va permite
să-ţi
îmbunătăţeşti viaţa, să-ţi
creşti durata vieţii şi să înţelegi
cum funcţionează lumea naturală şi umană.
În
ceea ce priveşte momentele importante din viaţa ta, acestea
sunt supuse unor legi psihologice şi sociale deosebit de
puternice care acţionează neâncetat. De-a lungul
vieţii, gândirea şi trăirile tale sufleteşti
evoluează după legi din care multe au fost deja
descoperite.
Încă
de la începutul secolului, Jung descoperea o lege psihologică
conform căreia indivizii prea introvertiţi sunt atraşi
cu o putere extraordinară de obiectele exterioare. Dacă
acest obiect este o persoană de sex opus, întâlnirea
celor doi se finalizează deseori cu o relaţie de durată.
Ai văzut probabil în acţiune această lege şi
ştii că nu dă greş. Dar cei ce nu o cunosc
ce vor spune? „Asta a fost soarta. N-ai
ce să faci!“.
În
urma studiilor psihosociologice s-a descoperit o altă lege
interioară care ne guvernează: întâlnirea
dintre o femeie dependentă de alţii, slabă şi un
bărbat insuficient maturizat emoţional (de exemplu un Eu
infantil) poate duce la relaţii autoritariste. Viaţa unei
femei într-o relaţie autoritaristă nu este tocmai
plăcută. Dar până să citeşti aceste
rânduri ce spuneai? „Aşa i-a fost destinul!“.
De
multe ori oamenii mor pentru că au încălcat legile
umane şi biologic-naturale care guvernează această
lume. Nici o milă nu se manifestă pentru asemenea
încălcări. Necunoaşterea legilor nu îţi
este acceptată de Mama Natură drept scuză. În
faţă ei, considerentele morale, financiare, umane ori
religioase nu contează, iar efectele pot fi deosebit de grave
dacă ai încălcat o lege, inclusiv moartea.
Din
aceste scurte exemple îţi dai seama că destinul ca
predeterminare există, dar trebuie să-l înţelegi
ca fiind toate consecinţele actelor tale determinate de
cunoaşterea sau necunoaşterea legilor umane şi
naturale care îţi limitează opţiunile. Prin
cunoaşterea determinărilor interioare, vei învăţa
să te fereşti să le încalci, să eviţi
reacţiile stereotipe tip cauză – efect impuse de
aceste legi, să ai o viaţă cât mai fericită
şi lungă.
Prin
acţiunea proprie îţi poţi alege singur
succesiunea cause-efecte şi
astfel să îţi hotărăşti responsabil şi
în cunoştinţă de cauză viaţa pe care
să o ai. Dar pentru ca acest lucru să devină
realitate, mai întâi trebuie să ai cunoaşterea
necesară. Să vedem cum te va ajuta cunoaşterea
psihologică să eviţi predestinările şi să
îţi impui propria viziune.
O
componentă importantă a predestinărilor tale este
atitudinea. După cum deja ştii, eşti dotat cu trei
atitudini fundamentale: implicare, rezervă, agresivitate. Toate
trei îţi sunt folositoare şi necesare deoarece
complexitatea vieţii face ca o singură atitudine să nu
fie suficientă. Fiecare atitudine va determina la un moment dat
cum să-i percepi pe ceilalţi, cum te vei comporta, cum vei
gândi, cum îţi vei dezvolta relaţiile cu
semenii şi în general cum vei răspunde la provocările
vieţii.
Dacă
adopţi o atitudine afectivă, de cooperare, implicare,
atunci îi vei percepe pe ceilalţi ca pe potenţiali
prieteni, vei fi amabil, interesat şi vei putea dezvolta relaţii
afective puternice, prin care îţi vei face prieteni
adevăraţi. Fără atitudinile de rezervă şi
agresivitate îţi va lipsi însă siguranţa,
încrederea, hotărârea şi te vei implica acolo
unde nu este cazul.
Dacă
adopţi o atitudine rezervată, cei din jur nu te vor
interesa prea mult, vei fi mai retras şi vei dezvolta relaţii
sociale strict convenţionale. Dar fără atitudinile de
implicare şi agresivitate vei pierde oportunităţi
utile pentru noi şi te vei lipsi de experienţe umane pe
care doar participarea ţi-o poate da.
Dacă
adopţi o atitudine agresivă îi vei privi pe ceilalţi
ca fiind potenţiali inamici, buni doar de dispreţuit şi
vei fi bine echipat în societatea competiţională dură
în care trăim. Dar vei avea mari probleme în
dezvoltarea relaţiilor interumane şi vei fi potenţial
candidat la încălcarea legilor penale.
Fie
că îţi lipseşte implicarea şi ratezi
oportunităţi pentru că eşti rezervaţi, fie
ai încălcat legea pentru că eşti agresiv, la un
moment dat te vei întreba dacă nu se putea şi altfel.
Se
putea oare să nu fi fost atunci agresiv şi să nu se fi
întâmplat acea situaţie? Poate că nu ai dorit
în acel moment să reacţionezi astfel, dar reflexele
formate în ani de atitudine agresivă te-au făcut să
acţionezi fără prea multă analiză a
situaţiei. S-ar fi putut oare să nu ratezi acea
oportunitate, pe care nu ai fructificat-o,
deoarece ai fost rezervat? Se putea oare să nu te fi implicat în
acea situaţie care ţi-a consumat inutil resursele?
La
toate aceste întrebări,
răspunsul este afirmativ.
Natura ţi-a pus la dispoziţie trei atitudini fundamentale,
dar încă din primii ani de viaţă, în
funcţie de deficitele sau normalitatea trebuinţelor vitale
te-ai îndreptat inconştient spre o atitudine, pe care ţi-o
vei însuşi pentru tot restul vieţii. Celelalte două
atitudini, deşi inhibate, se vor manifesta sporadic, instinctiv,
fără să conştientizezi efectele acestor
manifestări. Şi cât timp aceste două atitudini
sunt latente, neâmplinirile tale vor fi evidente, iar
posibilităţile tale în atingerea scopurilor reduse.
Încearcă
să conştientizezi şi celelalte două atitudini
latente, neactivate. Găseşte-le în interiorul tău
şi indentifică ce schimbări ar aduce fiecare asupra
percepţiei oamenilor, stimulilor sociali şi naturali,
modului tău de a gândi şi răspunsurilor necesare
atingerii scopurilor propuse.
Acest
proces de conştientizare va dura câteva luni, poate chiar
un an de zile şi se va finaliza printr-o puternică criză
de responsabilitate. Vei descoperi că de fapt eşti
responsabil pentru prezent şi viitor într-o măsură
mai mare decât credeai şi că libertatea ta de alegere
este extraordinară.
Libertatea
de a alege, de a decide şi de a acţiona îţi
aparţine. Nimic nu te împiedică să spui „nu“,
să accepţi sau să refuzi, să te implici sau să
te retragi. Senzaţia de libertate va fi un stimulent magic:
devii mai conştient şi poate mai stresat de faptul că
puterea ta de a-ţi influenţa viaţa proprie şi pe
a altora este imensă.
Dar
în acelaşi timp vei fi mai relaxat, mai siguri pe tine,
mai încrezător în viitor deoarece ştii că
ai cu mult mai multe opţiuni de a determina acest viitor. Pasul
următor, care va dura toată viaţa, va fi să
transpui cele trei atitudini în actele şi acţiunile
tale. Dar doresc să ai aşteptări realiste: nu îţi
va fi uşor şi vei avea nevoie de toată diplomaţia,
motivaţia şi înţelepciunea necesară pentru
a combina bine cele trei atitudini.
Nu
mai lăsa atitudinea rezervată să îţi inhibe
fructificarea unor oportunităţi, iar atitudinea agresivă
latentă să izbucnească atunci când nu
trebuie. Fii rezervat când
previziunea unei situaţii nu este clară şi fii agresiv
prin acţiune, hotărâre şi fermitate când
aceasta previziune îţi este favorabilă.
Şi
dacă până acum erai doar cooperant şi afectuos,
de acum înainte
vei fi rezervat dacă ai de-a face cu persoane cu probleme sau
personalităţi egocentrice. Iar dacă ai fost doar
agresiv, descoperă puterea afectivităţii ca suport al
vieţii trăite în linişte şi pace
sufletească.
Nu
uita că ai libertatea de a alege atitudinea cea mai potrivită
pentru fiecare situaţie din viaţă şi restul va
veni de la sine.
2.
A doua informaţie pe care o obţii
din cunoaşterea atitudinilor este că adoptarea uneia sau
alteia îţi va determina tipul de relaţii pe care le
vei avea. Şi asta deoarece atitudinile tale sunt cele care stau
în umbra relaţiilor tale. Criteriul final al
flexibilităţii în relaţii este dat de
flexibilitatea în atitudine. Dar deoarece eşti rezultatul
unei singure atitudini, deocamdată nu îndeplineşti
criteriul flexibilităţii în relaţii.
Atitudinea
este cea care stă în spatele formării percepţiei
tale despre semeni, a comportamentelor tale, a atenţiei pe care
le-o acorzi celorlalţi, a valorizărilor pe care le
faci, a interesului pe care-l
ai, etc. Şi toate acestea se traduc în relaţii.
Atitudinea afectivă îţi va asigura prieteni,
atitudinea rezervată va sta la baza relaţiilor de interese,
iar atitudinea agresivă te va face respectat de cei din jur. De
fapt, practicând atitudinea necesară în funcţie
de oameni, situaţii şi împrejurări vei dezvolta
relaţiile cele mai bune, iar prin prisma acestor relaţii
vei avea o viaţă socială aducătoare de împliniri
şi vei putea urca treptele ierarhice ale funcţiilor.
Dar
de fapt ce faci? Indiferent de situaţie sau persoană, ai
aceeaşi atitudine pe care ţi-ai activate-o
şi deprins-o de-a
lungul anilor. Şi nici nu îţi dai seama ce altceva ai
fi putut să faci, deoarece de celelalte două atitudini nici
nu eşti pe deplin conştient. Doar experienţa,
sfaturile altora sau intuiţia te fac să ai din când
în când şi altă atitudine decât cea
tradiţională. Atenţie însă:
inflexibilitatea în
atitudine poate fi scump platită în viitor. Relaţiile
pe care le vei dezvolta în timp nu vor fi suficient de
puternice pentru a-ţi asigura schimbul de informaţii sau
protejarea intereselor dorite, iar problemele vor apărea.
În
măsura în care relaţiile umane pe care le-ai
iniţiat şi dezvoltat sunt un factor decisiv în
devenirea ta pe toate planurile, flexibilitatea în atitudine
devine unul dintre criteriile cele mai importante pentru reuşita
ta în viaţă. În fiecare zi dai peste o mare
diversitate de oameni, cu personalităţi, caractere şi
stiluri foarte diferite. Şi cu fiecare dintre ei comunici,
schimbi idei, impresii, informaţii, petreci timp împreună.
Toate acestea crează o relaţie, dar în acelaşi
timp sunt susţinute de o relaţie. Dezvoltarea sau existenţa
unei relaţii între tine şi ceilalţi este scena
pe care apar şi dispar ideile şi informaţiile. Deci
interesul în dezvoltarea unor relaţii care să îţi
asigure o bună comunicare, un proces optim de schimb al
informaţiilor este esenţială.
Diversitatea
oamenilor şi stimulilor îţi impune să fii foarte
flexibil şi să practici atitudini diferite pentru situaţii,
interese şi caractere diferite. Uneori se impune să
practici o atitudine cooperantă,
alteori agresivă şi cât mai des posibil cea
rezervată.
3.
A treia informaţie
se referă la folosirea atitudinii rezervate faţă de
oamenii cu probleme. Nu
este un secret că din considerente de educaţie, instrucţie,
religioase, satisfacerea trebuinţelor umane şi sociale,
integrare în comunitate, realizarea intereselor propuse,
etc în majoritatea
situaţiilor de viaţă manifeşti atitudinea de
cooperare-implicare şi uneori
atitudinea de rezervă-neimplicare.
Din
fericire, trăieşti într-o societate în care
valorile acceptate şi transmise sunt cele care definesc
atitudinea afectivă: iubire, generozitate, căldură
umană, implicare, toleranţă, acceptare etc. Chiar dacă
aceste valori nu sunt întotdeauna confirmate de realitatea
zilnică, ele rămân cel puţin la stadiul de
aspiraţie, de perspectivă a unei vieţi trăite în
armonie şi pace sufletească. Uneori însă este
foarte important, dacă nu chiar vital să ştii să
adopţi atitudinea rezervată şi anume când ai
de-a face cu persoane dezechilibrate, care sunt creatoare de
probleme. O tipologie a personalităţii aducătoare de
probleme este greu să ţi-o
descriu în câteva cuvinte. Aici intră toţi
aceia care trăiesc sub puterea viciului, slăbiciunii,
nervozităţii, emotivităţii, nesiguranţei,
indeciziei, agresiunii, nehotărârii.
Dacă
faţă de aceste persoane vei manifesta tot atitudinea
afectivă, atunci, în timp, între tine şi aceste
persoane se va dezvolta o puternică legatură concretizată
printr-o legatură afectivă. Iar problemele lor vor fi aduse
în viaţa ta prin relaţia afectivă stabilită.
Un
tip cu probleme, nervos, îşi va manifesta nervozitatea
(urlete, scandaluri, nemulţumiri, certuri, stress) acolo unde
are posibilitatea şi anume în cadrul relaţiilor pe
care le are. Dacă are cu tine o relaţie generată de
atitudinea de implicare, atunci îşi va revărsa
produsele nervozităţii asupra ta.
Chiar
dacă nu eşti subiectul şi motivul nemulţumitului,
va trebui totuşi să-i suporţi descărcările,
să-i asculţi problemele şi să-i temperezi nervii.
Aceasta totuşi este ceva acceptabil. Dar un astfel de tip se
încarcă de-a lungul zilelor cu nervozitate din
diferite surse, pe care
trebuie să şi-o descarce.
Nu contează persoana: dacă ai ghinionul să trăieşti
în relaţii afective cu acest om, datorită atitudinii
de implicare-cooperare,
îi vei suporta descărcările nervoase. Dar de
data aceasta tu vei fi cauza
nemulţumirilor. Probleme minore, ori pretexte, mici nemulţumiri
vor fi folosite de „nervos“
pentru a avea motiv să se descarce pe persoana ta. Om civilizat,
bine educat, politicos, îi vei înţelege problemele,
îl vei ajuta şi vei suporta cu stoicism descărcările
şi problemele lui, dar asta până la un moment dat
când te vei sătura de stresul suplimentar indus de acest
individ. Îţi este de ajuns stresul provocat de miile de
aspecte ale vieţii tale, nu mai ai nevoie şi de problemele
altuia. Şi vei începe să te miri
cu ce eşti dator de trebuie să să acumulezi stres şi
nervi datorită incapacităţii altuia de a-şi trăi
liniştit viaţa.
Următorul
pas va fi să te întrebi cum să „răceşti“
relaţia şi chiar să o termini cu el. Soluţia este
adoptarea unei alte atitudini care este latentă în noi:
rezervă, retragere, indiferenţă. Exact cum îţi
spun reclamele acelea abstracte: „Schimbă-ţi
atitudinea şi-ţi vei schimba viaţa“.
Încetul cu încetul, vei fi indiferent, rezervat, vei răci
uşor relaţia până când, de la sine, acest
om problemă va ieşi din viaţa ta.
În
funcţie de cât de disperat eşti, poţi răci
relaţia brusc şi rapid, printr-o discuţie
clarificatoare, dar acest lucru nu constituie o siguranţă
că individual-problemă nu se va întoarce în
viaţa ta. La început cu promisiuni şi scuze, ca
ulterior să fii din nou pretextul descărcărilor de
agresivitate acumulate din situaţiile de viaţă reale
sau proiectate pe care omul-problemă le-a întâmpinat.
După
o oarecare experienţă de viaţă, vei şti
instinctiv când să adopţi atitudinea rezervată
şi când atitudinea afectivă. Un astfel de exemplu
mi-a oferit un cunoscut de-al meu, om la aproximativ
40 de ani. Vorbind într-o după-amiază despre o
cunoştinţă comună, amicul meu îmi spune că
acesta este un om-problemă pentru el şi prin urmare face
toate eforturile de a-l
evita, pentru ca problemele acestuia să nu devină şi
ale lui. La o astfel de atitudine rezervată se ajunge însă
în timp şi cu preţul unor experienţe mai puţin
plăcute. Puţini se pot lăuda că au fost flexibili
în atitudine încă de la începutul vieţii
sociale şi astfel flexibili în relaţie.
Nu
puţine sunt cazurile când confruntat cu
indivizi-problemă ai avut
o atitudine afectivă faţă de aceşti indivizi. Dar
în timp ai fost dezamăgit de reacţiile primite înapoi
şi ai încetat relaţia. Unul din motivele forte pentru
care ai adoptat atitudinea afectivă este rigiditatea.
Programarea cu atitudinea
afectivă este atât de puternică încât
nu-ţi mai poţi imagina că pe lume există
nedreptate şi indivizi-problemă şi nu-ţi mai poţi
da seama că latent, reprimate, mai ai două atitudini cu
care ai fost înzestrat de natură pentru a face faţă
societăţii: rezervă şi agresivitate. Aşa că
singurul tău răspuns la o astfel de situaţie este
acceptarea, dragostea, toleranţa şi înţelegerea.
Domeniul
relaţiilor umane este unul deosebit de dificil, în care
experienţa se dobândeşte în ani de convieţuire
în societate. De aceea, adoptarea precisă a atitudinii
rezervate faţă de oamenii-problemă este o informaţie
de cea mai mare însemnătate dacă te afli la începutul
vieţii sociale. Dacă vei folosi această informaţie
şi vei practica atitudinea de rezervă, vei fi scutit de
multe necazuri şi neplăceri, de timp pierdut în
relaţii nefructuoase.
4.
A patra informaţie se referă la stabilizarea
comportamentului altor persoane prin atitudinea rezervată.O altă
problemă a atitudinii afective este că în cadrul
relaţiilor strânse pe care le generează şi
datorită sentimentelor existente oscilaţiile
comportamentale pot fi foarte mari. La fel ca atitudinea
agresivă, unde dintr-o
mică neînţelegere puteai provoca făra voie o
situaţie explozivă, atitudinea afectivă poate crea
cele mai mari modificări de comportament. Dacă ai o relaţie
personală, colegială, de afaceri, bazată pe
afectivitate, schimbările bruşte de comportament ale
partenerului, de genul „îmi
iau toate jucăriile şi plec“ pot surveni oricând.
Dintre toate relaţiile, cea afectivă este şi cea mai
delicată, deoarece se bazează pe emoţiile şi
sentimentele participanţilor.
Cum
este firesc să fii sensibil, cel mai mult te rănesc şi
dor cuvintele şi faptele celor pe care îi ai aproape. Fie
ţi-au înşelat
aşteptările, fie nu te-au ajutat la greu, fie te-au
minţit ori bârfit în lipsă, acestea şi
multe altele îţi provoacă deziluzii dureroase în
suflet. Iar schimbările tale de comportament vor fi pe măsură.
Dacă
în cazul relaţiilor afective care nu servesc unor
interese, un comportament brusc deviant nu este o problemă, dacă
ai şi interese la mijloc, situaţia se schimbă.
Ai
văzut de multe ori relaţii izvorâte din atitudinea de
afectivitate care susţineau în fapt diverse
interese: bani, informaţii,
folosirea bunurilor celuilalt, ajutor divers. Şi întotdeauna
când apărea o neînţelegere pe fond afectiv,
interesele sufereau şi scopurile stabilite nu au mai putut fi
duse la bun sfârşit. De aceea, dacă ai interese de
urmărit, cel mai bun lucru pe care-l poţi face este să
adopţi o atitudine rezervată, care îţi va
permite să treci mai uşor peste problemele inerente
generate de relaţiile obţinute prin practica atitudinii
de implicare.
Într-o
relaţie rezervată, vei comunica mai puţin şi te
vei menţine la nivelul contactului formal, practicând acel
gen de politeţe rezervată care distanţează.
Preferă să fii considerat mai degrabă un străin
decât un apropiat, deoarece peste eventualele neînţelegeri
sau jigniri personale partenerul va trece mult mai uşor. Şi
invers, dacă un om pe care-l consideri doar un cunoscut
te deziluzionează într-un fel, vei fi fireşte
afectat, dar nu prea tare, relaţia se va menţine iar
interesele ambelor părţi neafectate.
Bineînţeles,
adoptarea atitudinii rezervate faţă de indivizii sensibili,
când totuşi aceştia sunt importanţi în
planurile tale este un compromis deoarece, pe de o parte, nu vei avea
relaţii care să-ţi aducă satisfacţii
personale, dar pe de altă parte acest lucru îţi va
folosi pentru atingerea intereselor pe care le ai. Dacă vei
alege o relaţie distantă, vei pierde probabil un prieten,
un om de suflet, dar te asiguri că în cazul unei crize a
sensibilităţii acestuia, activitatea desfăşurată
nu va avea de suferit.
Binenţeles,
situaţia de dorit este când interesele tale se îmbină
fericit cu relaţiile afective împlinite şi nu este
necesar să-ţi pui problema sensibilităţii
partenerului.
Informaţiile pragmatice ale capitolului 1:
1. Eşti dotat de Creator cu trei atitudini fundamentale: implicare,
agresivitate şi rezervă. Dar curent, prin prisma
condiţionărilor subiective, foloseşti doar o singură
atitudine. Conştientizează şi practică şi
celelalte doua atitidini latente, pe care le exprimi doar
accidental.
2. Cele mai bune produse ale atitudinii rezervate sunt: politeţea
rezervată, diplomaţia şi poziţia ascetului laic.
3. Flexibilitatea în atitudine înseamnă pentru
tine o mai mare marjă
pentru acţiune
şi-ţi
oferă posibilitatea de a fi flexibil în construirea
relaţiilor cele mai potrivite pentru satisfacerea nevoilor şi
intereselor tale.
4. În faţa
oamenilor-problemă cea
mai bună atitudine este practica atitudinii rezervate.
5. În momentul în care ai interese de realizat şi
partenerii de care ai
nevoie pentru a-ţi împlini scopurile dorite nu sunt
stabili afectiv, cea mai potrivită atitudine este cea rezervată.
Practică o politeţe rezervată, rece, distantă.
|
|
