Cultura liberă, de Lawrence Lessig

Împreună
     Este ceva inocent şi evident pentru mercenarii copyright-ului că guvernul trebuie să protejeze proprietatea. Ca idee abstractă, este adevărată şi, în mod obişnuit, nederanjantă. Doar un anarhist n-ar fi de acord.
     Dar când vezi cât de dramatic s-a schimbat proprietatea, când vezi cum interacţionează cu tehnologia şi cu piaţa pentru a restrânge libertatea de a cultiva cultura, pretenţia acestora devine mai puţin inocentă. Dată fiind puterea tehnologiei de a extinde controlul legii şi puterea pieţei concentrate de a restrânge acţiunea dizidenţilor, libertatea de a face cultură este limitată şi trebuie să ne punem prblema dacă nu trebuie regândită proprietatea.
     Nu propun să ne întoarcem în secolul XVIII. Ar fi o greşeală, un dezastru pentru cele mai creative întreprinderi din lumea de azi.
     Dar este un spaţiu între 0 şi 1. Aceste schimbări masive în puterea normelor ce reglementează copyright-ul, împreună cu concentrarea industriilor conţinutului şi lăsarea la latitudinea tehnologiei a unei părţi din control, ne împing să considerăm că este nevoie de o nouă schimbare. Nu pentru întărirea puterii coparight-ului. Nu pentru extinderea termenului. Ci o ajustare menită să reechilibreze echilibrul ce guverna iniţial copyright-ul, o relaxare a normelor pentru stimularea creativităţii.
     Copyright-ul nu este stânca Gibraltarului. Nu este un set de reguli eterne pe care, din motive misterioase, adolescenţii şi împătimiţii culturii libere le încalcă. Dimpotrivă, copyright-ul şi-a crescut puterea într-o scurtă perioadă de timp, pe măsură ce tehnologiile de producţie şi distribuţie s-au schimbat şi s-au făcut presiuni pentru mai mult control din partea deţinătorilor de copyright. S-au făcut, în trecut, schimbări ca răspuns la dezvoltarea tehnologiei, astfel de schimbări sunt de făcut şi pe viitor. Iar aceste schimbări trebuie să duca la restrângerea scopului copyright-ului, ca răspuns la controlul tot mai mare oferit de tehnologie.
     O să vedem schimbările rezultate în urma războiului purtat cu pirateria de abia după ce ele se vor fi produs. Dacă punem alături efectele schimbării legii, ale concentrării pieţei, ale perfecţionarii tehnologiei, ajungem la o concluzie uluitoare: Niciodată în istoria noastră cei puţini n-au avut aşa un control enorm şi un drept legal asupra dezvoltării culturii.
     Nici atunci când copyright-ul era etern. Erau afectate doar anumite categorii de opere. Nici atunci când existau doar trei reţele de televiziune. Ziare, studiouri de film, posturi de radio, editori erau independenţi de acele reţele. Niciodată copyright-ul nu a protejat atâtea drepturi, împotriva atâtor entităţi, pe un termen atât de lung. Această formă de reglementare, o mică reglementare a unui sector minuscul, este azi o formă de reglementare a întregului proces creativ. Lege plus tehnologie plus piaţă interacţionează acum pentru a schimba această schimbare în reglementare în cea mai semnificativă reglementare a culturii cunoscută vreodată de societatea noastră liberă.


     A fost un capitol lung. Este timpul să-l încheiem abrupt.
     La începutul cărţii am făcut distincţia între cultura comercială şi cultura non-comercială. Pe parcursul acestui capitol, am făcut distincţia între a copia şi a transforma o operă. Putem acum să combinăm cele două distincţii şi să vedem evoluţia.
     În 1790, lucurile arătau aşa:

	Publicare	Transformare
Comercial	©	Liber
Non-comercial	Liber	Liber

     Acţiunea de a publica o carte, o planşă, o hartă era normată prin legea copyright-ului. Nimic altceva nu era. Transformarea era liberă. Iar copyright-ul era acordat după înregistrare, doar celor ce doreau în mod explicit aşa ceva.
     La sfârşitul secolului XIX s-a ajuns la:

	Publicare	Transformare
Comercial	©	©
Non-comercial	Liber	Liber

     Operele derivate erau reglementate prin copyright, doar dacă urma publicarea în scop comercial.
     În 1909 legea s-a schimbat şi scopul ei a fost legat de tehnologie. Cum tehnologia de copiere a devenit mult mai comună şi mai accesibilă după 1975, lucrurile au început să arate aşa:

	Copiere	Transformare
Comercial	©	©
Non-comercial	©/Liber	Liber

Legea a fost interpretată ca aplicându-se şi asupra copiilor non-comerciale, dar o bună parte a copierii în afara pieţei comerciale a rămas liberă. Dar, ca o consecinţă a tehnologiilor digitale, mai ales în contextul reţelei, azi legea arată aşa:

	Copie	Transformare
Comercial	©	©
Non-comercial	©	©

     Totul este guvernat de copyright. Comercial sau nu. Transformator sau nu.
     Legea nu este inamicul, în mod evident. Inamicul este o reglementare ce nu face bine. Întrebarea este dacă extinderea reglementărilor aduce sau nu ceva bun.
     N-am nici o îndoială că este bine în copiere în scop comercial. Dar, de asemenea n-am nici o îndoială că face mai mult rău decât bine când reglementează, aşa cum o face azi, copierea non-comercială şi transformarea non-comercială. Şi, aşa cum am văzut în capitolele 7 şi 8, chiar este de discutat dacă nu face rău şi transformării comerciale. Mai multe astfel de opere ar fi produse în absenţa acestei reglementări.
     Problema nu este deci dacă copyright înseamnă proprietate. Este, desigur, o formă de proprietate şi, ca orice proprietate, trebuie protejată de stat. Dar, la prima vedere, de-a lungul istoriei, s-a păstrat un echilibru între necesitatea de a plăti autorii şi necesitatea de a asigura accesul la cultură. Acest echilibru a fost mereu modificat de schimbările în tehnologie. Pentru mai bine de jumătate din istoria noastră, copyright-ul nu a controlat integral libertatea celorlalţi de a clădi prin transformarea creativă a operelor. Cultura americană s-a născut liberă şi pentru 180 de ani ţara noastră a protejat o cultură bogată şi liberă.
     Am adunat această cultură liberă pentru că legea respecta limite importante în legătură cu scopul şi interesele protejate prin copyright. Chiar de la naşterea copyright-ului au fost recunoscute aceste limite, garantându-se protecţie pentru un timp limitat (povestea din capitolul 6). Tradiţia „utilizării conform bunelor uzanţe“ a fost animată de aceeaşi grijă pentru ca peţul plătit pentru acest tip de utilizare să nu devină prohibitiv (povestea din capitolul 7). Stabilirea unor cote fixe ale tarifelor pe anumite pieţe a limitat drepturile acestei proprietăţi atunci când piaţa a venit cu inovaţii (capitolul 8). Iar libertatea acordată arhivelor şi bibliotecilor de a colecta, inclusiv opere sub copyright, este un punct crucial în garantarea culturii (capitolul 9). Culturile libere, pieţele libere, toate sunt construite pe baza proprietăţii. Dar natura proprietăţii pe care se construieşte cultura liberă este foarte diferită de viziunea extremistă ce domină dezbaterile de azi.
     Cultura liberă devine tot mai mult o victimă în războiul contra pirateriei. Ca răspuns la o ameninţare reală, chiar dacă greu de măsurat, a tehnologiilor Internetului asupra modelului de afaceri al secolului XX, legea şi tehnologia s-au transformat într-un mod în care subminează tradiţia culturii libere. Dreptul de proprietate care este copyright-ul a devenit neechilibrat, tinde către extreme. Oportunitatea de a crea şi transforma este tot mai slăbită într-o lume în care creaţia are nevoie de permisiune, iar creativitatea trebuie controlată de avocaţi.