Editura Cartea.Info cerneală
de george vasilievici
Inainte

CUVÂNT ÎNAINTE


POEZIE ÎN COSTUM CU CĂMAŞĂ DE FORŢĂ


Poezia aparţine totului. Întregului general valabil şi sfânt. Este instrumentul acestui întreg. Poezia este instrumentul prin care spaţiul nostru mental cu caracter dual va pierde aceste opoziţii devenind unitar. Poezia este instrumentul prin care mintea omului va scăpa de opusul lucrurilor. Instrumentul prin care vom putea crede direct în frumos, fără nici o implicare comparativă a răului care de altfel nici nu ar mai exista. În asta constă spiritualitatea ei. Acest fenomen nu se produce prin excludere, prin distrugere, ci prin includere. Prin asimilare. Prin iubire. Acesta este tărâmul pe care acţionează poezia. Poezia transformă toate sensurile în acelaşi sens. În sensul paradisului. Ca primă nostalgie. Ca primă şi curată iubire a omului cel mai copil. Poezia este cea care uneşte toate stările în conceptul de frumos. În poezie se contopesc mai multe senzaţii născând o nouă şi singură senzaţie. Aceasta pare să fie poezia, o cercetare în domeniul senzaţiilor şi a sentimentelor. Cu singurul scop de a renaşte îngeri. În interiorul ei cuvintele se freacă unele de altele şi îşi şlefuiesc înţelesul. Cele urâte redevin frumoase. Poezia transformă negativul în pozitiv. Nu îl distruge. Poezia este economică. Poezia nu pierde nimic. Poezia câştigă mereu. Poezia se naşte încontinuu şi nu moare niciodată. Tot ceea ce conduce la transformarea unui diavol în înger este poezie. Până când nu vor mai exista diavoli ci numai îngeri care vorbesc într-o limbă de frişcă proaspătă şi foarte omogenă. În limba liniştii interioare. Ea participă la construirea tăcerii definitive. Pentru că ea are culoarea în care se văd toate culorile, forma în care se văd toate formele, sunetul în care se aud toate sunetele. Aceste forme care cuprind toate formele, culori care cuprind toate culorile, sunete care cuprind toate sunetele, înţelesuri care cuprind toate înţelesurile, sunt descoperite din când în când de un oarecare cercetător pe care îl mai numim şi poet. Deschid dicţionarul şi văd tot ce e de văzut: "galaxii, galaxii, galaxii, stele, galaxii, galaxii, galaxii, stele, stele, stele, stele", sori, sori, "galaxii, galaxii, stele", sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele sori, galaxii, stele, stele, stele, stele, stele, stele, stele, stele, sori, sori, sori, sori, sori, sori, sori. Lumină. Lumină. Lumină. Lumină. De sute de mii de ori lumină. Ura! Lumină care se freacă cu îndârjire de lumină, născând lumină. Când lumina se fute cu lumina se naşte poezia. "Florile răului". "Piftie de lumină". Şi iar stele, galaxii, stele, stele, stele, galaxii, sori, stele, galaxii, sori, stele, galaxii. Uuuuuuaaaaaaaauu! Ce spectacol! Ce reprezentaţie. Spectatorii au izbucnit în aplauze. Şi-au rupt hainele de pe ei şi se iubesc până la sfârşitul poeziei. Şi la sfârşit devin si ei niste stele, stele, stele, galaxii, stele sori, galaxii, stele, sori, galaxii, stele, stele, sori sori, sori, stele. Uuuuuuaaaaaaaauu! Ce spectacol! Spectatorii au izbucnit în aplauze. Şi-au rupt hainele de pe ei şi se iubesc mereu de la început. Prin poezie ne ţinem de inimă, ne ţinem de soare, ne ţinem de suflet, ne ţinem de mamă, ne ţinem de tată, ne ţinem de mine, ne ţinem de tine, ne ţinem de tot pentru că mi-e soare de valuri, mi-e cer de pământ, mi-e viaţă de moarte, mi-e suflet de înger, mi-e tine de mine. Cam asta ar trebui să fie rostul poeziei. Dar nu a vorbit nimeni despre stele. Cu atât mai mult despre cele care cădeau pe limbă din cerul gurii mele. Pentru că dacă ai soare e binevenită şi câte o ploaie din asta din când în când. Să se mai răcorească pământul.

© george vasilievici, 2005
© cartea.info, 2005 (macheta digitală)
Ilustraţia copertei de Roman Tolici
(reprodusă după coperta ediţiei tipărite a cărţii, apărută la Editura Pontica)
Topul National